Ministerul Sănătăţii, precizări despre cazul copilului de 4 ani, care a intrat în comă după o vizită la dentist. Micuţul este intubat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Sănătăţii derulează o anchetă în cazul copilului ajuns în stare gravă la spital după vizită la dentist FOTO: pixabay

Inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş au demarat verificări la clinica stomatologică din Piteşti, acolo unde un copil de 4 ani a intrat în comă după o vizită la dentist fiind internat în stare gravă în Spitalul Clinic de Urgenţă Copii “Grigore Alexandrescu”. Autorităţile anunţă că micuţului i s-a făcut anestezie totală deşi cabinetul nu avea autorizaţie pentru aşa ceva. Clinica a fost amendată.

UPDATE „… Lucrurile au decurs, ca de obicei, în mod normal până la un moment dat… Dozele de anestezic au fost calculate, ca de fiecare dată, per kilogram/corp… La aproximativ 45 de minute de la începerea intervenţiei, am avut un episod de trahicardie severă (o accelerare mult peste normal a bătăilor inimii – n.r.), asociat cu scăderea saturaţiei oxigenului, care au dus la un stop cardio-respirator imediat.

Motiv pentru care am instituit resuscitarea. Pacientul a plecat din clinică stabilizat, către un serviciu de pediatrie de urgenţă (adică la Spitalul de Pediatrie Piteşti) pentru investigaţii suplimentare”, a spus medicul Adrian Dinescu, anestezistul cu care colaborează clinica particulară din Piteşti unde a avut loc tragedia.

UPDATE Starea copilului este extrem de gravă, este internat la reanimare, intubat şi ventilat mecanic. El fost resuscitat după un stop cardio-respirator, au declarat reprezentanţii Spitalului Grigore Alexandrescu.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii, inspectorii sanitari din cadrul DSP Argeş verifică  condiţiile în care s-a acordat asistenţa medicală copilului, respectarea protocoalelor medicale şi a legislaţiei în vigoare privind acordarea anesteziei, autorizaţia sanitară de funcţionare a clinicii, condiţiile igienico–sanitare din unitate, se arată într-un comunicat de presă remis Adevărul. 

Din anchetă a reieşit că practic, copilului i s-a făcut anestezie totală, cu toate că acest cabinet nu avea voie, conform autorizaţiei de funcţionare, să facă anestezie totală, dacă nu deţine şi o secţie ATI. Cabinetul nu are înscrisă în autorizaţia sanitară de funcţionare obiectul de activitate anestezie-analgo-sedare, precizează Ministerul Sănătăţii. 

„Din primele verificări, părinţii s-au prezentat cu copilul în data de 10.02.2020 pentru efectuarea unui tratament stomatologic la clinica din Piteşti. Clinica stomatologică are autorizaţie sanitară de funcţionare (ASF) eliberată de DSP Argeş cu nr.170 din 28.07.2016 pentru obiectul de activitate consultaţii şi tratamente în specialităţile medicină dentară şi ortodonţie. Din ASF nu reiese că acest cabinet ar avea în structura de funcţionare o secţie de ATI”, se precizează în document. 

Pentru a avea dreptul să facă anestezii totale, cabinetul stomatologic ar fi trebuit să aibă în structura sa o secţie ATI (Anestezie-Terapie Intensivă), însă conform autorizaţiei sanitare de funcţionare, clinica nu are în structură o astfel de secţie.

Inspectorii DSP Argeş au aplicat clinicii stomatologice o sancţiune în valoare de 20.000 lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în Autorizaţia Sanitară de Funcţionare. (HG 857/2011, art.3, lit. e)

Ancheta este în derulare. Concluziile vor fi prezentate conducerii Ministerul Sănătăţii într-un raport cu privire la situaţia existentă. 

Copilului de 4 ani i s-a făcut rău luni, la cabinetul stomatologic din Piteşti, la scurt timpă după anestezie, iar o asistentă a sunat la 112, băieţelul fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul de Pediatrie din Piteşti. De acolo, copilul a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi cu cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Cristi Chivu vorbește cu sufletul: „Sunt român și sunt mândru!”. Napoli-Inter se joacă în această seară, de la 19.00
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv