Ministerul Sănătăţii cere ambulanţelor alertarea şi suplimentarea echipajelor în zilele caniculare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MS a luat măsuri pentru a preveni problemele medicale pe timp de caniculă FOTO Adevărul

Ministerul Sănătăţii (MS) solicită serviciilor de ambulanţă „alertarea” şi suplimentarea echipajelor în zonele unde numărul solicitărilor este în creştere şi recomandă populaţiei să urmeze sfaturile doctorilor astfel încât să fie reduse riscurile medicale cauzate de canicula din aceste zile.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii (MS) cere direcţiilor de sănătate publică să colaboreze cu autorităţile locale pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie. Astfel, în cadrul primăriilor, în farmacii, dispensare, şcoli sau centre comerciale pot fi amenajate spaţii cu aer condiţionat unde se poate distribui apă populaţiei.

Tot direcţiile de sănătate publică trebuie să verifice condiţiile de asistenţă medicale în unităţile sanitare, respectiv asigurarea stocurilor de medicamente de urgenţă, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate sau agravate de caniculă, funcţionalitatea generatoarelor de rezervă şi asigurarea rezervelor de apă.

În plus, mai precizează sursa citată, vor fi verificate condiţiile igienico-sanitare, de cazare şi alimentaţie din taberele şcolare, precum şi respectarea condiţiilor igienico-sanitare din unităţile cu profil alimentar (depozitarea, prelucrarea şi comercializarea produselor alimentare) şi efectuarea controlului medical periodic al persoanelor angajate în aceste unităţi.

MS recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00.

Medicii recomandă evitarea consumului de alimente uşor perisabile

Potrivit medicilor, în perioadele de caniculă, este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 şi 2 litri), fructe şi legume proaspete.

Medicii mai recomandă evitarea consumului de alimente uşor perisabile, alcool şi băuturi cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr. Cei care, în mod necesar, se expun la soare după-amiaza sunt sfătuiţi să poarte pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale şi de culori deschise.

Şase judeţe din vestul ţării sunt, joi şi vineri, sub avertizare cod portocaliu de caniculă, fiind anunţate temperaturi de până la 40 de grade şi disconfort termic, iar Capitala şi alte 17 judeţe au fost atenţionate cu cod cod galben.

În judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, avertizate cu cod portocaliu, canicula se va intensifica, maximele termice se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

În Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în jumătatea vestică a Munteniei, inclusiv în Capitală, va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăşi 36 - 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea