Ministerul Muncii: Acord provizoriu cu Parlamentul European privind creşterea transparenţei la locul de muncă. Ce avantaje vor avea angajaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acordul provizoriu stabileşte o serie de măsuri noi. FOTO: blog.edx.org

Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind directiva care vizează creşterea transparenţei şi predictibilităţii condiţiilor de muncă.

Ministerul Muncii susţine că s-a ajuns, în sfârşit, la un acord provizoriu între Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European în ceea ce priveşte condiţiile de muncă în Uniunea Europeană. Acest document introduce noi drepturi minime şi reguli de informare a lucrătorilor cu privire la condiţiile de muncă.

Potrivit Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, documentul îşi propune să răspundă provocărilor pieţei muncii în contextul evoluţiilor demografice, digitalizării şi al apariţiei unor noi forme de angajare.

În acelaşi timp, acesta introduce noi drepturi minime şi reguli de informare a lucrătorilor cu privire la condiţiile de muncă.

"Noile forme de muncă oferă oportunităţi, dar creează şi incertitudini în ceea ce priveşte drepturile lucrătorilor şi protecţia lor socială. Directiva va introduce un set de drepturi minime menite să sporească securitatea şi predictibilitatea relaţiilor dintre angajaţi şi angajatori", a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii.

Viitoarea directivă prevede ca angajatorii să informeze lucrătorii asupra aspectelor esenţiale ale relaţiei de muncă, precum identitatea părţilor implicate în raportul de muncă; locul de muncă, precum şi natura muncii; valoarea salariului de bază şi a altor drepturi; durata standard a zilei sau săptămânii de lucru, atunci când acestea pot fi determinate.

În plus, acordul provizoriu stabileşte o serie de drepturi minime suplimentare pentru lucrători: posibilitatea de a lucra, în paralel, la un alt angajator; limitarea perioadei de probă la maximum 6 luni; o perioadă de probă mai mare este permisă numai în cazul în care aceasta este în interesul lucrătorului sau este justificată de natura muncii; posibilitatea de a solicita, după cel puţin şase luni de vechime la acelaşi angajator, un loc de muncă cu condiţii mai previzibile şi mai sigure; dreptul de a beneficia de formare gratuită, atunci când acest lucru este prevăzut în legislaţia UE sau în cea naţională.

Conform Ministerului Muncii, propunerea pentru o mai mare transparenţă şi predictibilitate la locul de muncă a fost lansată de Comisia Europeană în decembrie 2017. În iunie 2018, Consiliului Uniunii Europene şi-a prezentat punctul de vedere care a stat la baza negocierilor cu Parlamentul European.

După aprobarea acordului provizoriu de către Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi al Consiliului, urmează votul oficial, atât în ​​Consiliu, cât şi în Parlamentul European.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani