Ministerul Mediului: Programul „Casa verde clasic” pentru persoanele fizice a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Mediului a luat astăzi decizia suplimentării bugetului alocat populaţiei pentru Programul Casa Verde de la 60 de milioane de lei, la 80 de milioane de lei. Prin această decizie, aproximativ 3.000 de noi beneficiari vor putea accesa acest program, susţin reprezentanţii ministerului.

„Pentru că bugetul alocat deja s-a epuizat în unele judeţe şi pentru a răspunde numărului mare de cereri depuse la sediile agenţiilor locale de protecţia mediului, am decis astăzi suplimentarea, la nivel naţional, a bugetului Casa Verde destinat persoanelor fizice. Vrem să venim astfel în întâmpinarea cât mai multor români care aleg să folosească energiile regenerabile pentru încălzirea locuinţelor”, a declarat Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Bugetul alocat a fost repartizat pe fiecare judeţ, în funcţie de numărul de locuitori al acestuia. Reamintim că Programul Casa Verde a demarat luni, 10 octombrie 2016, iar până la această oră a fost epuizată circa 65,8% din suma pusă la dispoziţie de MMAP prin AFM, înainte de suplimentarea decisă astăzi.

Mai mult de o treime din bugetul pentru Casa Verde, consumată în prima zi de depunere

Mai mult de o treime din bugetul alocat Programului Casa Verde, reprezentând circa 22 de milioane de lei, a fost consumată în prima zi a perioadei de depunere a dosarelor, anunţa ieri Ministerul Mediului. Solicitanţii mai au la dispoziţie 37,4 milioane de lei, sumă care va fi disponibilă până la epuizare, sau până la finalul perioadei de depunere a dosarelor de finanţare - 24 octombrie.

În prima zi a perioadei de depunere a dosarelor de finanţare pentru persoane fizice în Programul Casa Verde Clasic 2016 au fost depuse, la nivel naţional, 3.748 de dosare, în valoare de aproximativ 22,6 milioane lei, ceea ce reprezintă 37,65 la sută din totalul bugetului de 60 de milioane de lei pentru persoanele fizice, potrivit Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

La sfârşitul zilei de 10 octombrie 2016, cele mai multe dosare au fost depuse, conform datelor MMAP, în judeţele Prahova (201 dosare), Neamţ (169 dosare) şi Vaslui (144 dosare). Cele mai puţine dosare s-au depus în judeţul Brăila - 36 dosare.

Ministerul mai arată că, din punct de vedere procentual, există judeţe precum Mehedinţi sau Sălaj, unde în prima zi de depunere a dosarelor bugetul a fost epuizat.

Sunt însă şi judeţe unde numărul dosarelor depuse indică un procent redus din bugetul alocat: Maramureş (16,04 la sută), respectiv Constanţa (12,75 la sută). La nivelul Capitalei, a fost consumată o cotă de 12,85 la sută din bugetul Casa Verde Clasic 2016.

În funcţie de evoluţia procesului de depunere a dosarelor de finanţare în următoarele zile, Administraţia Fondului pentru Mediu va analiza posibilitatea redistribuirii sumelor între judeţe, precizează MMAP.

Sute de oameni au stat la coadă în faţa sediilor agenţiilor pentru protecţia mediului din mai multe oraşe în prima zi a perioadei de depunere a dosarelor pentru a primi finanţare nerambursabilă în programul ”Casa Verde”. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie