„Minerii şi Valea şi-au pierdut răbdarea!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Cronica Văii Jiului

Peste 3.000 de mineri din Valea Jiului au ieşit în stradă, ieri-dimineaţă, şi au cerut să li se respecte drepturile. Ortacii au fost la un pas să pornească spre Bucureşti.

Curtea Companiei Naţionale a Huilei (CNH) din Petroşani a fost ieri plină de minerii veniţi de la toate unităţile miniere din Valea Jiului. Ortacii au scandat lozinci împotriva guvernanţilor şi a conducerii companiei. Protestatarii au intonat Imnul Minerilor şi au ţinut momente de reculegere pentru colegii care au murit în accidentele de muncă petrecute de-a lungul timpului. Liderul de sindicat de la Mina Lupeni, Petre Nica, a avut iniţiativa ca minerii să se gândească şi la semenii lor: „Să nu îi uităm pe colegii noştri de la fiecare mină, care au pierit acolo sub pământ şi să le respectăm memoria. (...) Aţi fost păcăliţi şi e normal să fiţi revoltaţi", le-a strigat minerilor, de pe scările CNH, Petre Nica.

Ce au scandat ortacii

Flancaţi de jandarmi, minerii au plecat în coloană prin oraş şi au scandat diferite lozinci pe tot timpul deplasării: „Nu ne provocaţi, că o să regretaţi!", „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi", „Bucureşti, Bucureşti!", „Minerii şi Valea şi-au pierdut răbdarea" sau „Vrem autocare pentru deplasare!". Liderii ortacilor i-au convins cu greu să nu apeleze la acţiuni extreme şi să nu plece spre Bucureşti. Jandarmii şi poliţiştii au intrat imediat în alertă şi întocmiseră un plan de blocare a Defileului Jiului. „Nu e momentul să plecăm. Acum, trei lideri de ai noştri şi trei mineri plus Constantin Jujan, directorul CNH au plecat la minister. Să vedem ce veşti ne aduc ei de acolo. Aveţi răbdare!", i-au liniştit liderii de sindicat.

Mărul discordiei pentru mineri

Protestele minerilor au început în urmă cu trei zile, pe 5 martie, când ortacii de la Lonea şi Paroşeni au refuzat să coboare în subteran, iar cei care erau în schimbul de noapte au refuzat să iasă la suprafaţă, nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de lucru, reclamând că ministrul Economiei nu a respectat protocolul semnat la 17 ianuarie cu sindicaliştii din minerit. Ulterior, peste 500 de mineri de la cele şapte mine din Valea Jiului (Petrila, Paroşeni, Livezeni, Lupeni, Uricani, Lonea şi Vulcan), care ar fi trebuit să intre în subteran în schimbul al doilea, au refuzat să meargă la lucru, declanşând o grevă spontană, iar cei care au lucrat în schimbul întâi la minele Petrila şi Vulcan au ales să protesteze blocându-se în subteran.

Contactat de „Adevărul", directorul CNH Petroşani nu a dorit să ofere explicaţii privind soluţiile de rezolvare a conflictului. „Deocamdată suntem în negocieri. Nu pot să spun mai mult. În privinţa majorării sporului de periculozitate şi implicit a acordării lui din această lună, pot să spun doar că este o poveste mai lungă şi complicată", a declarat Jujan. În urma discuţiei cu conducerea CNH Petroşani, cei peste 400 de mineri protestatari au decis să aştepte un răspuns din partea Ministerului Economiei şi Comerţului la solicitarea de majorare a sporului de pericol pentru muncă în subteran de la 600 la 700 de lei.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă