Mihăilă: Încurajez părinţii să-şi vaccineze copiii când va fi posibil. Vrem ca un eventual val patru să nu fie o povară pe sistemul de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, sâmbătă dimineaţă, că îi încurajează pe părinţi să-şi vaccineze copiii împotriva covid-19, atunci când acest lucru va fi posibil. Ea a mai spus că vrea ca vaccinarea să fie continuată în mod susţinut şi a făcut un apel în acest sens la medicii de familie.

De asemenea, Mihăilă speră ca un eventual val patru al pandemiei să nu reprezinte o povară pentr sistemul de sănătate, totul depinzând de ritmul de vaccinare.

"Toate măsurile pe care le luăm merg pentru încurajarea ritmului de vaccinare. Încercăm să ne îndreptăm încurajările şi spre oraşele mici şi mediul rural. Fac apel către medicii de familie să se implice în vaccinare. Sper că la 1 iunie vom fi cât mai aproape de această ţintă de 5 milioane, am insistat ca măsurile să fie corelate cu această ţintă. Am încurajat DSP-urile şi,  împreună cu Valeriu Gheorghiţă, am ajuns la concluzia că trebuie să fim aproape de comunităţile mici. Trebuie să se formeze echipe mobile şi să se susţină vaccinarea la cabinetele medicilor de familie. Măsurile de relaxare sunt importante, restricţiile trebuie să fie acceptabile, aceste prime măsuri sunt binevenite. Acele măsuri de relaxare care privesc evenimentele cu număr mare de participanţi cred că trebuie să fie condiţionate de prezenţa persoanelor vaccinate şi voi susţine acest lucru peste tot. Sperăm că ritmul de vaccinare nu va încetini sau nu va încetini semnificativ, după aceste măsuri. Am fost de acord cu aceste măsuri, dar pentru restul măsurilor voi insista să fie văzute în funcţie de incidenţe sau cum va evolua pandemia", a declarat Mihăilă la Ştirile Pro TV.

Ministrul a mai spus că încurajează părinţii să-şi vaccineze copiii, atunci când acest lucru va fi posibil. "Luăm în calcul campanii de vaccinare oriunde vor avea succes. Voi discuta şi cu ministrul Cîmpeanu (n.r. - ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu), dar eu încurajez părinţii să aibă încredere şi să-şi vaccineze copiii când va fi posibil. Este realist să ne aşteptăm la un val patru, dar acesta să nu fie o povară pe sistemul medical. Severitatea acestui val patru depinde şi de noi şi cât de dornici suntem să ne vaccinăm. Deocamdată am solicitat spitalelor să-şi reducă numărul de paturi pentru pacienţi Covid, dar dacă va fi nevoie să se revină rapid la acestea".

În ceea ce priveşte raportul privind decesele cauzate de covid-19, Mihăilă a spus: "Mi s-a părut normal să mă consult înainte cu Guvernul. Am comunicat toate cifrele agregate în acest raport. Este important să prevenim aceste greşeli". 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie