Migranţi asiatici, opriţi cu focuri de armă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de 12 afgani şi trei călăuze a fost reţinut, ieri, la Sighetu Marmaţiei. Poliţiştii de frontieră maramureşeni au folosit armele din dotare pentru a  opri un grup de transfugi.

Grupul, format din 12 oameni cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani, venea din Afganistan şi încerca să ajungă într-o ţară din vestul Europei, cu ajutorul unor călăuze. Ei au fost prinşi de către oamenii legii imediat după ce au trecut ilegal din Ucraina în România, peste râul Tisa, cu ajutorul unei bărci pneumatice.
Poliţiştii de frontieră maramureşeni aveau informaţii cu privire la prezenţa unor grupuri masive de cetăţeni de origine asiatică pe teritoriul Ucrainei, care intenţionau să treacă în România, astfel că au organziat mai multe acţiuni pentru a-i prinde. Imediat ce au fost observaţi, ei i-au somat verbal să se oprească. Pentru că aceştia nu s-au oprit, oamenii legii au folosit armamentul din dotare şi au tras şase focuri de armă în plan vertical.
Nimeni nu a fost rănit, iar grupul a fost în cele din urmă prins. Cei 12 afgani erau însoţiţi de o călăuză, maramureşeanul Gheorghe G., de 42 de ani, din Sighetu Marmaţiei. „Acesta urma să-i preia de la malul râului Tisa şi să-i călăuzească spre Italia”, a declarat Iulia Utan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş.

Maşina îi aştepta „la scară”


Grupul de migranţi era aşteptat de un camion la o distanţă de doar 20 de metri de malul râului Tisa, care ar fi trebuit să-i preia şi să-i transporte până în Italia. Camionul era încărcat cu lemne, însă în interior, poliţiştii de frontieră au descoperit un spaţiu special amenajat pentru migranţii asiatici, pentru a putea călători până în Italia. Iulia Utan a mai arătat că în camion se aflau alţi doi maramureşeni, Sorinel C. de 42 de ani, din Sighetu Marmaţiei şi Ioan M. de 26 de ani, din Leordina.
„În urma verificării vehiculului s-a constatat că materialul lemnos era încărcat în remorcă, astfel încât să creeze un spaţiu special amenajat, unde să poată fi ascunşi migranţii. S-a stabilit că cei doi urmau să preia cetăţenii afgani şi să-i transporte în Italia, ascunşi între lemne”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IJPF Maramureş. Mai mult, cei doi aveau pregătite şi documentele de însoţire a mărfii, din care rezulta că destinatarul transportului era o societate comercială din Verona.

Alţi cinci migranţi, rămaşi în Ucraina

Migranţii afgani sunt acum cercetaţi pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, iar maramureşenii sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi. Totodată, autorităţile de frontieră din Ucraina au reţinut alţi cinci cetăţeni afgani, care făceau parte din acelaşi grup. „Cercetările sunt continuate de către procurorul DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj şi poliţişti de frontieră maramureşeni delegaţi de către acesta, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurilor ce se impun”, a mai arătat Iulia Utan.

Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Povestea şocantă a unui accident de avion: Mi-am mâncat prietenii ca să supraviețuiesc
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii