Meteo: vreme răcoroasă şi instabilă.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Depresiunea islandeză, coborâtă latitudinal, este extinsă mult în suprafaţă în vestul Arhipelagului Britanic.

Din această cauză, în Europa Centrală un nucleu de presiune determină vremea instabilă, cu ploi torenţiale şi intensificări ale vântului. În estul şi nord-estul continentului, presiunea va fi ridicată.

La noi, presiunea va scădea, iar circulaţia sudică va aduce mase de aer mediteraneean, cald şi umed. Ziua, cerul va fi variabil, mai mult noros  în sud-est, în centru şi la munte, unde trecător va ploua slab.

Spre seară şi la noapte, înnorările se vor accentua în vest şi în sud-vest, unde va ploua pe arii restrânse. Ploile, mai ales averse, vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 30 de grade.

Mâine: vremea se va menţine caldă, în cea mai mare parte a teritoriului, dar va deveni instabilă în vest şi sud-vest, unde cerul va pezenta înnorări accentuate. Ploile, mai ales averse, vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului, iar local cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Maximele vor fi curprinse între 20 şi 29 de grade Celsius.

Poimâine: vremea va fi instabilă. Cerul va prezenta înnorări accentuate în cea mai mare parte a ţării  şi va ploua în estul şi sudul teritoriului, unde cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Ploile, mai ales averse, vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime, în scădere uşoară vor fi cuprinse între 18  şi 27 de grade Celsius.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare