Meteo: Vreme frumoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi

În ţară, în ciuda dimineţilor şi nopţilor mai răcoroase, vremea va fi în general caldă, de vară. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile vestice, unde local va ploua, dar şi în sud-estul teritoriului, unde ploile vor fi posibile pe suprafeţe mici.

Vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări în sud şi est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi de la 9 grade în depresiuni până la 20 de grade pe litoral. În Europa va ploua în regiunile din nord şi vest, precum şi cele învecinate Mării Adriatice, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Polonia, unde, aversele, însoţite de descărcări electrice, vor fi mai însemnate cantitativ. În restul regiunilor va predomina o vreme frumoasă, călduroasă chiar în sud-est.

Mâine. Vremea se răceşte. Valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă în aproape toată ţara, dar mai ales în zonele intracarpatice, astfel că maximele se vor încadra între 20 şi 28 de grade. Ziua va ploua local în vestul, centrul şi nordul teritoriului, cu precădere la munte.

Poimâine. Vreme stabilă termic. Treptat, temperaturile devin normale pentru această perioadă. Ploile, sub formă de averse, se vor semnala pe spaţii restrânse, mai ales noaptea şi izolat vor fi posibile descărcări electrice. Temperaturile minime nu vor scădea mai mult de 9 grade în depresiuni.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate