Meteo: Vreme frumoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturile în weekend

La fel ca în zilele precedente, valorile termice se vor menţine  mai ridicate decât în mod obişnuit şi la finalul acestei săptămâni, cu precădere în regiunile din sud şi sud-est.

Se va răci însă în zonele montane, iar în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali va ploua temporar. Cerul va fi parţial noros în extremitatea de nord a ţării şi la munte şi variabil în rest, iar vântul va sufla moderat. Maximele vor fi cuprinse între 19 şi 29 de grade, iar cele minime, între 7 şi 17 grade, mai scăzute în depresiuni, până la 4 grade. Pe continent, în ţările nordice, regiunile vestice şi nord-vestice va ploua, iar local cantităţile de apă vor fi însemnate. De asemenea, vor mai fi înnorări temporare şi ploi pe arii restrânse în Peninsula Scandinavică şi nordul Marii Britanii. În rest, va predomina o vreme frumoasă şi însorită. În ţările vestice, temperatura aerului va marca o creştere uşoară faţă de ziua precedentă.

Sâmbătă

Vreme plăcută. Va fi în continuare frumos, însă spre seară se va răci uşor în nord şi la munte. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă în centrul ţării, vor avea valori de la 21 de grade în zonele central-vestice până la 28 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 6 şi 16 grade.

Duminică

Vreme instabilă. Spre sfârşitul zilei, valorile termice vor scădea semnificativ în toate regiunile ţării, maximele ajungând doar până la 16-18 grade. Cerul va fi acoperit cu nori şi vor apărea condiţii de averse şi descărcări electrice, în special noaptea, la munte, în Maramureş, Muntenia şi Oltenia. Izolat, în orele dimineţii, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor