Meteo: Vreme frumoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi

La noi se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor, temperaturile maxime ajungând până la 30 de grade.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în timpul zilei, când pe arii restrânse, îndeosebi la munte şi în regiunile estice, va ploua slab. Vremea va fi frumoasă şi pe litoral, când doar spre seară vântul va prezenta intensificări. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 şi 21 de grade. În Europa vestică şi nordică, precum şi în extremitatea sa de sud-est vor fi ploi în general slabe cantitativ şi intensificări ale vântului, mai susţinute în apropierea Mãrii Nordului. În restul continentului va predomina o vreme frumoasă şi senină în zonele centrale, central-estice şi de sud.

Mâine. Vremea se încălzeşte. Va fi mai cald decât în mod obişnuit pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Ziua, cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe arii restrânse vor fi ploi slabe în nord şi în zona de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 30 de grade, iar cele minime, între 7 şi 17 grade, uşor mai ridicate pe litoral.

Poimâine. Vreme instabilă. Deşi valorile termice vor fi comparabile cu ziua precedentă, cerul va fi predominant variabil, cu înnorări temporare în zonele montane, estice şi centrale. Spre seară şi noaptea va ploua cu precădere în regiunile vestice şi nord-vestice, unde vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute