METEO Val de căldură şi disconfort termic. Temperaturi de 34-37 de grade până pe 10 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii anunţă val de căldură şi disconfort termic de miercuri până sâmbătă, inclusiv. Temperaturile vor fi de 32-34 de grade, iar local, în sudul şi estul ţării, de 35-37 de grade Celsius pe 9 şi 10 august.

   În cursul zilelor de joi, vineri, sâmbătă şi duminică valul de căldură se va extinde, iar în orele amiezilor disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, în regiunile din jumătatea de sud a ţării şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului, anunţă meteorologii. 

Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 şi 34 de grade, mai ridicate, spre 35...37 de grade, joi (8 august) local în sudul şi estul ţării, vineri şi sâmbătă (9 şi 10 august) pe arii restrânse în sud, iar duminică (11 august) în toate zonele de câmpie şi podiş.       

 Între 8-10 august, temperaturile minime nocturne se vor situa, local, în jurul a 20 de grade, mai ales în Câmpia Română, pe litoral şi în Dealurile de Vest. 

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu