Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Drapelului Național. „A fost prezent în toate momentele cruciale”

0
0
Publicat:

Președintele Nicușor Dan a transmis, joi, un mesaj cu ocazia celebrării Zilei Drapelului Național, în care a îndemnat la reflecție asupra simbolurilor care definesc identitatea noastră ca stat.

Nicușor Dan a transmis un mesaj special de Ziua Drapelului FOTO presidency.ro

"Ziua Drapelului Național ne oferă un bun prilej de reflecție asupra simbolurilor care definesc identitatea noastră ca stat. Alături de Stemă și Imn, Drapelul a fost prezent în toate momentele cruciale ale construcției României moderne, de la câștigarea independenței și până la consolidarea democrației. Aducem astăzi un omagiu celor care au apărat cu prețul vieții acest simbol, militarii căzuți în luptă, veteranii de război, precum și cei care au acționat în teatrele de operații. Sub Drapel, România și-a întărit locul în NATO și Uniunea Europeană", a transmis Nicușor Dan, potrivit Administrației Prezidențiale.

Șeful statului român a vorbit despre sacrificiile eroilor din decembrie 1989, care "ne-au redat libertatea, iar Drapelul Național este astăzi arborat alături de cele ale altor state care împărtășesc aceleași valori, principii și idealuri."

"Într-o perioadă dificilă pentru întreaga Europă, România este un pivot de stabilitate și contribuie semnificativ la securitatea europeană și euroatlantică. Un aliat de încredere în cadrul NATO, țara noastră menține o postură solidă și relevantă în Uniunea Europeană și aprofundează Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii", a mai transmis acesta.

El a mai susținut că "forța națiunii române, atât în plan intern, cât și extern, este dată de solidaritatea noastră în jurul valorilor democratice, exprimată și prin simbolurile naționale. Drapelul rămâne liantul care ne unește, oriunde ne-am afla, iar arborarea Tricolorului ne încarcă, mereu, cu bucurie și emoție."

"La mulți ani Tricolorului nostru! La mulți ani, România!", a conchis președintele.

Potrivit Administrației Prezidențiale, cu prilejul Zilei Drapelului Național, Palatul Cotroceni va fi iluminat în această seară în culorile Tricolorului.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani