Medicii români, o soluţie la lipsa cadrelor medicale din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
medicii români, din ce în ce mai numeroşi în spitalele franceze

Instituţiile sanitare din Franţa angajează din ce în ce mai mulţi specialişti străini. Medicii români, care după aderarea la Uniunea Europeană nu au mai avut restricţii pentru pătrunderea pe piaţa muncii din Hexagon, constituie o soluţie pentru sistemul sanitar francez, scrie publicaţia "La Voix du Nord".

Cei mai mulţi medici români ajunşi în Franţa lucrează în spitale, însă, sunt destui care îşi deschid şi cabinete proprii. Numărul cadrelor medicale de altă naţionalitate decât franceză a crescut "după 2008, odată cu intrarea României în Europa", explică doctorul Bethune, vicepreşedinte al ordinului medical.

Spre deosebire de cadrele medicale venite din afara spaţiului comunitar, românii se pot stabili în Franţa fără probleme. De cele mai multe ori, cetăţenii veniţi din afara spaţiului european urmează şi o specializare în Franţa.

"Primim în regiune 10 medici români, pe an. Îi primim cu braţele deschise", susţine doctorul Bethune. Specialiştii străni sunt văzuţi ca o soluţie la problema lipsei de personal medical din numeroase provincii franceze.

Profesarea în spitalele franceze a unor medici formaţi în alte state ridică, însă, şi numeroase probleme. Chiar reprezentanţi ai cadrelor medicale susţin că pregătirea profesională în acest domeniu diferă de la un stat la altul. Medicii care au diplomele obţinute la universităţi din afara Hexagonului sunt angajaţi prin contract şi sunt mai prost plătiţi decât colegii lor francezi.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort