Medicii din ambulator susţin protestele anunţate de personalul sanitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestul iniţiat de Colegiul Medicilor din România (CMR) este susţinut şi de asociaţia profesională a medicilor din ambulator care solicită minimum 6% din PIB pentru pentru dublarea imediată a salariilor medicilor rezidenţi şi creşterea semnificativă a veniturilor personalului medical, indiferent de nivelul de pregătire.

Astfel, Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA), care menţionează că o mare parte a membrilor săi nu sunt salariaţi, ci sunt titulari de cabinete medicale individuale şi ca atare nu sunt membri de sindicat, arată că „este imposibil să faci performanţa în spitale la care 80% din buget sau chiar mai mult este reprezentat de salarii, şi alea de mizerie”.

„Noi credem cu tărie că problema fundamentală este modul în care sunt cuantificate în bani serviciile medicale. Pentru că indiferent de formă de funcţionare, indiferent că vorbim de un spital de urgenţă sau de un cabinet medical rural, noi asta producem: servicii de sănătate. Iar aceste servicii de sănătate sunt cumpărate de stat cu banii din buget”, a mai spus APMA.

Potrivit conducerii asociaţiei, pe lângă creşterea marcată a finanţării este nevoie şi de o schimbare interioară a sistemului sanitar şi o creştere a flexibilităţii acestuia.

În plus, APMPA vrea o dimensionare clară a serviciilor medicale în funcţie de bugetul pe care îl avem. „Susţinem revendicările Colegiului Medicilor, a cărui componentă suntem prin fiecare din noi, dar dorim să o facem cu înţelepciune, fără a pune suplimentar în pericol viaţa şi sănătatea pacienţilor noştri, fără a periclita securitatea financiară precară a angajaţilor noştri şi mai ales fără a ne mutila conştiinţa”, se arată într-o scrisoare a organizaţiei profesionale.

Nicolăescu e de părere că protestele nu sunt justificate

În cursul zilei de ieri, ministrul Sănătăţii a anunţat că protestele pe care personalul mendical intenţionează să le facă nu se justifică, în condiţiile în care instituţia pregăteşte un set de legi care să reformeze din temelii sistemul de sănătate românesc. În plus, Nicolăescu a făcut un apel la responsabilitate, astfel încât acţiunile sindicale să nu pericliteze în vreun fel viaţa pacienţilor.

„Având în vedere că Ministerul Sănătăţii face toate demersurile administrative necesare, dar şi ţinând cont de faptul că ne aflăm în prim proces de dezbatere publică pe marginea reformei sanitare, considerăm că posibilele proteste nu se justifică, pentru că toate părţile ar trebui să se afle la masa dialogului”, a ţinut să precizeze Eugen Nicolăescu.

„MS solicită ca orice manifestare să nu-i afecteze pe cetăţeni. Fac apel la responsabilitate, iar protestele să nu pericliteze viaţa pacienţilor”, a adăugat Nicolăescu.

Protestele încep pe 18 septembrie

Astfel, a declarat ministrul, începând de sâmbătă, conducerea MS este disponibilă pentru orice discuţie cu membri Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate. Profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele CMR, susţine că protestele anunţate vor continua, în ciuda declaraţiei făcută de ministrul Sănătăţii.

„Se tot spune că sănătatea este o prioritate naţională, dar nu e aşa. Niciun minister nu e bucuros când sunt mişcări revendicative, dar presiunea pe care o facem noi este asupra Guvernului. Vreau să-i atrag atenţia ministrului Sănătăţii că o condiţie prealabilă a fost mărirea salariilor medicilor rezidenţi, iar după rectificarea bugetară acest lucru nu s-a întâmplat”, a declarat medicul.

La rândul său, vicepreşedintele Sanitas, Marius Sepi, a explicat că au existat mai multe întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, dar că nu s-a luat în considerare niciuna din revendicările sindicatului. „Noi suntem deschişi dialogului, dar să producă şi rezultate”, a precizat Sepi.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu