Medicii au prelevat organele unui tânăr în moarte cerebrală, la SJU Sfântu Gheorghe. Ficatul va ajunge la fetiţa cu Boala Wilson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii au prelevat, sâmbătă, organele tânărului de 17 ani care va fi donator de ficat pentru fetiţa de cinci ani internată la Institutul Fundeni cu Boala Wilson. Operaţia de prelevare a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe.

Inima tânărului de 17 ani va fi transplantată la Târgu Mureş, unei adolescente de 16 ani cu insuficienţă cardiacă, iar rinichii vor ajunge la Cluj.

BodyOperaţia de prelevare a organelor de la donatorul în vârstă de 17 ani a început la ora 10.00, iar primele prelevate au fost inima, ficatul şi rinichii, apoi, la final, fragmentele de os. O echipă medicală de la Spitalul Colentina a mers la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe pentru prelevarea fragmentelor de os.

"Suntem trei membri, eu sunt medic specialist, mai am două colege rezidente de an mare, mergem să prelevăm ţesut osos, mai exact un segment de femur, pe care o să-l folosim probabil la un pacient cu o patologie tumorală, unde practic o să înlocuim segmentul afectat de tumoră. Pacientul a fost internat la Colentina, i s-a făcut o biopsie, ştim sigur ce are, care este patologia, îl pregătim în vederea transplantului osos, faţă de celelalte transplanturi noi avem avantajul că putem să stocăm ceea ce prelevăm la minus 80 de grade, până la 5 ani”, a explicat pentru News.ro medicul Stefan Ciumeica de la Spitalul Colentina din Capitală.

"Noi suntem obişnuiţi cu astfel de situaţii mai complicate, tragice de multe ori, dar este mare lucru că se reuşeşte totuşi salvarea unui copil”, a declarat medicul, referitor la situaţia fetiţei de 5 ani internată la Fundeni cu Boala Wilson.

Donatorul este un băiat de 17 ani din Sfântu Gheorghe care a intrat în moarte cerebrală după ce a suferit un traumatism toracic.

Operaţia de transplant hepatic va avea loc la Centrul de Transplant Hepatic Fundeni, cel mai probabil începând cu ora 16.00. În sala de operaţie vor fi echipe atât de la Spitalul Clinic Fundeni, cât şi de la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" din Capitală.

În cursul zilei de vineri, responsabilii din Ministerul Sănătăţii au anunţat că fetiţa de cinci ani cu hepatită severă internată la Spitalul "Grigore Alexandrescu” a fost transferată la Institutul Clinic Fundeni pentru efectuarea transplantului hepatic. Aceştia au precizat că fetiţa este în stare gravă, dar stabilă, specifică pacienţilor cu insuficienţă hepatică, având şi alte comorbidităţi. În timpul transportului cu ambulanţa fetiţa a fost însoţită de un medic specialist ATI de la Spitalul "Grigore Alexandrescu”. Totodată, a fost stabilită cauza hepatitei severe, care este Boala Wilson, o tulburare genetică ce provoacă stocarea excesivă a cuprului în organism. Acumulările de cupru determină insuficienţă hepatică şi leziuni multiple la nivelul altor organe, iar transplantul reprezintă în acest caz opţiunea terapeutică, au explicat cei din Ministerul Sănătăţii.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice