Medic, despre nevaccinaţi: Aici nu funcţionează treaba cu mai bine mai târziu decât niciodată, ci aia cu regretele vin prea târziu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto RO Vaccinare

Medicul Alina Prodan, de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, a atras atenţia că în cazul vaccinării anti-COVID nu se poate aplica principiul „mai bine mai târziu decât niciodată”. Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook Ro Vaccinare, medicul a explicat că unii dintre cei care au ales să nu se vaccineze ajung să regrete asta când este deja prea târziu.

„Nu există orb mai mare decât cel care nu vrea să vadă!

De curiozitate, îmi întreb pacienţii nevaccinaţi de ce nu s-au vaccinat! Răspunsurile sunt de la nu vreau, nu am avut timp, nu ştiu, mi-e frică (de cine sau ce, nu se ştie), până la aşa vreau eu sau vor ăştia să ne omoare”, a transmis medicul pe pagina de Facebook Ro Vaccinare. 

Medicul a mai explicat că „de convins nu-i conving nici cifrele, nici statisticile, nimic şi nu e vina lor, ci a noastră, că nu am reuşit să realizăm o educaţie sanitară sănătoasa, iar în momente ca acestea lipsa ei produce dezastre! Din păcate, aici nu funcţionează treaba cu mai bine mai tarziu decât niciodată, ci aia cu regretele vin prea târziu. Şi tot din păcate, cu unii viteji din stradă o să ne revedem în spital, dar probabil pentru unii o să fie prea târziu. În fond, toţi trebuie să ne asumăm alegerile făcute”.  

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online