Măsurarea temperaturii, obligatorie la intrarea în orice spaţii închise. Ministerul Sănătăţii: „Procedura se poate repeta după 2-5 minute de repaus”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Triajul epidemiologic – bazat pe purtarea măştii de protecţie, pe dezinfectarea mâinilor şi pe măsurarea temperaturii cu ajutorul termoscannerelor – este obligatoriu în cazul instituţiilor publice, al operatorilor economici şi al profesioniştilor, arată ministrul Sănătăţii.

Sursa citată a dat publicităţii o serie de precizări cu privire la obligativitatea triajului epidemiologic la intrarea într-o incintă.

„Facem precizarea că,  pe perioada stării de alertă, la intrarea într-un spaţiu închis, fie din cadrul unei instituţii publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor etc, se va măsura temperatura corporală atât personalului propriu, cât şi celorlaltor categorii de persoane: vizitatori, clienţi, consumatori”, se arată în comunicat.

Măsurarea temperaturii, în continuare obligatorie 

De asemenea, Ministrul Sănătăţii arată că în cazul în care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măştii de protecţie i se poate interzice intrarea în spaţiul închis.

„Menţionăm că, la măsurarea temperaturii care se va realiza prin termometrul noncontact se va adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului.Mai mult, în cazul în care temperatura depăşeşte 37,3 grade Celsius se poate repeta procedura după o perioadă de 2-5 minute de repaus”, se mai arată în documentul citat.

În cazul spaţiilor comerciale, nu se aplică obligaţia ca un client să fie însoţit de o persoană din sediu, mai arată Ministrul Sănătăţii.

Măsurile au fost dispuse în conformitate cu prevederile Ordinului privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană