Marea provocare după desemnarea lui Ilie Bolojan ca premier. Sociologul Gelu Duminică: „La vremuri bune, cel puţin în următorul an, nu ne aşteptăm”

0
0
Publicat:

Prin desemnarea de către preşedintele Nicuşor Dan a lui Ilie Bolojan în funcţia de premier, „ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat”, spune sociologul Gelu Duminică. Acesta explică și care va fi marea provocare de acum înainte.

Gelu Duminică . FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

De aici vom vedea ce se întâmplă mai departe. Tandemul care a fost menţionat în timpul alegerilor, uite, devine şi oficial ca nominalizare a prim-ministrului. Nu cred că trebuie să punem nici şampania la rece, dar nici să ne speriem, dar faptul că Bolojan este, totuşi, prim-ministru care a fost nominalizat şi care a acceptat e dătător de speranţă. Unu: având în vedere faptul că Bolojan este recunoscut ca un specialist foarte bun în administraţie şi în eficientizarea instituției lor. Doi: din punct de vedere politic, înseamnă că s-a ajuns la un consens între formaţiunile politice majore”, a declarat, vineri, Gelu Duminică, pentru Agerpres.

„O să vedem dacă TVA creşte sau nu creşte”

Sociologul mai spune că  „marea provocare” rămâne programul de guvernare.

„Aşa că rămâne de văzut ce va fi, dar marea provocare este programul economic, programul de guvernare, pe care de-abia aşteptăm să-l vedem oficial, că aşa, pe surse, se dădea şi că nu o să mai accepte Bolojan. Aşa că eu, personal, aştept programul. O să vedem dacă TVA creşte sau nu creşte, dacă este susţinut şi de realitate ce s-a dat în presă. Mult a fost, puţin mai este”, a explicat Duminică.

Sociologul a mai arătat că „la vremuri bune, cel puţin în următorul an, nu ne aşteptăm, că nici nu avem motive să ne aşteptăm".

„E de văzut ce Guvern vom avea, câte feţe vechi vom avea, dacă într-adevăr Bolojan are drept de veto sau nu, dacă PSD rămâne. UDMR? Sunt încă multe ecuaţii în toată povestea asta. Rămâne de văzut", a mai spus Gelu Duminică.

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat, vineri, pe liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, pentru funcţia de prim-ministru.

Nicușor Dan: „Este persoana cea mai potrivită și va avea în mine un partener”

Reamintim că președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că îl desemnează premier pe liderul PNL, Ilie Bolojan. 

„Domnul Ilie Bolojan este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român. Este o persoană care, în pozițiile pe care le-a avut, de primar, de președinte al Consiliului Județean, a dovedit, pe de o parte, că știe să reducă și să eficientizeze cheltuielile, pe de altă parte are o viziune de dezvoltare. Este persoana cea mai potrivită și va avea în mine un partener”, a anunțat Nicușor Dan.

Președintele Nicuşor Dan ar fi căzut de acord cu premierul desemnat Ilie Bolojan să crească cota normală de TVA de la 19%, cât este în prezent, până la 21%, măsura urmând să fie aplicată temporar, doar până în 2027, au declarat surse avizate pentru „Adevărul”.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online