Managerul Spitalului „V. Babeş”: Am ajuns din eroi criminali. E dureros, dar vom face în continuare ce avem de făcut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii sunt stupefiaţi de modul în care „au ajuns din eroi, torţionari" FOTO Shutterstock

Directorul Spitalului Victor Babeş din Bucureşti, dr. Simin Florescu arată că e dureros să audă cum medicii sunt catalogaţi drept criminali. În acest context, el a povestit cazurile tragice din spitale, când o familie întreagă ajunge cu COVID-19 şi nu pleacă toţi acasă, din cauza formelor grave.

Medicul Simin Florescu spune că în ultimele luni observă, cu foarte mare durere, cum apar familii întregi bolnave, iar unii fii sau fiice tocmai şi-au înmormântat părintele, potrivit Mediafax.

 „Privim cu maximă îngrijorare la ce se întâmplă în jurul nostru şi în spitalul nostru. În ultimele luni observăm cu foarte mare durere cum apar familii întregi bolnave, care se îmbolnăvesc în cascadă, în care fiii şi fiicele vin şi ne spun că tocmai şi-au îngropat părinţii, care vin şi ne spun <şi eu sunt bolnavă şi vă rog internaţi-mă>, la care apar ulterior şi copiii. Nu e nimic tragic sau romanţat. E o situaţie reală şi noi trebuie să ne ocupă de toţi, să avem grijă atât de starea lor fizică, cât şi de problemele lor psihologice care apar în acest context”, a povestit managerul Spitalului „Victor Babeş”.

Dr. Simin Florescu atrage atenţia că nimeni nu poate şti dinainte ce fel de formă a bolii va avea, iar în aceste condiţii, singura formă de apărare este masca. 

„Privim cu foarte mare stupoare la această idee că masca ar fi o botniţă sau un căluş. Masca este un mijloc de protecţie. Nu este nici botniţă, nici căluş, ci un mijloc de a ne proteja de o boală. Atât!”, a mai spus medicul.

De asemenea, dr. Simin Florescu spune că medicii sunt stupefiaţi de modul în care „au ajuns din eroi, torţionari".

„Noi suntem destul de stupefiaţi uitându-ne cum am ajuns din eroi, torţionari, criminali, asasini. Să vedem ce o să urmeze mai departe. Pot să vă spun că deja toţi colegii mei privesc doar puţin amuzaţi la aceste etichete”, spune medicul.

 Aceasta spune că oricâte etichete li se vor pune, atât ea, cât şi colegii ei, vor continua să îşi facă meseria. 

„Dar totuşi devine la un moment dat dureros să îţi petreci aproape toată ziua în spital, aproape toate nopţile, în gărzi, şi apoi să fii etichetat ca şi criminal, psihopat, terorist. Nu facem decât să vindecăm sau să ameliorăm”, mai spune dr. Simin Florescu.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort