Managerii spitalelor judeţene, puşi să identifice necesarul de ventilatoare. Cu cât s-a mărit numărul paturilor ATI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Shutterstock

Aproximativ 140 de paturi de terapie intensivă pentru adulţi şi aproximativ 210 paturi de terapie intermediară destinate pacienţilor COVID-19 vor fi suplimentate în unităţile sanitare judeţene, informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii. De asemenea, managerii de spitale trebuie să comunice necesarul de ventilatoare.

MS precizează că cele 140 de paturi identificate marţi se adaugă celor 50 de paturi de ATI pentru adulţi, 4 paturi de terapie neonatală şi aproximativ 140 de paturi de terapie intermediară care au fost suplimentate luni în unităţile sanitare bucureştene, transmite Agerpres.

Ministerul Sănătăţii a reluat marţi, videoconferinţa cu managerii spitalelor de la nivel judeţean în care s-au analizat măsuri privind creşterea capacităţilor de tratare a pacienţilor COVID-19 în secţiile de terapie intensivă.

La videoconferinţă au participat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii dr. Andreea Moldovan, dr. Călin Alexandru din partea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică judeţene, medici de terapie intensivă şi medici epidemiologi.

„În urma discuţiilor, s-a decis ca aproximativ 140 de paturi de terapie intensivă pentru adulţi şi aproximativ 210 paturi de terapie intermediară destinate pacienţilor COVID-19 să fie suplimentate în unităţile sanitare judeţene, urmând ca în perioada următoare unităţile sanitare să comunice Ministerului Sănătăţii posibilităţile de a suplimenta în continuare numărul acestora”, afirmă sursa citată.

Ministerul Sănătăţii caută soluţii pentru deficitul de personal

Potrivit sursei citate, Ministerul Sănătăţii a subliniat necesitatea redistribuirii personalului medical la nivel judeţean şi suplimentarea acestuia în secţiile de terapie intensivă unde există un deficit de personal, precum şi necesitatea reorganizării circuitelor COVID-19 şi non-COVID-19 în unităţile sanitare în vederea creşterii capacităţii de tratare a pacienţilor COVID-19 aflaţi în stare gravă, se mai arată în comunicat.

De asemenea, secretarul de stat Andreea Moldovan a transmis managerilor de spitale să identifice necesarul de ventilatoare şi să solicite Ministerului Sănătăţii, prin Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă, şi Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei aparatura medicală necesară dotării paturilor de terapie intensivă.

Ministerul Sănătăţii precizează că, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, alături de vaccinare, este nevoie în continuare de respectarea regulilor de distanţare socială, de igienă, purtarea măştii în spaţii publice, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun.

Totodată, Ministerul Sănătăţii îndeamnă persoanele cu simptome să se adreseze de urgenţă medicului de familie sau autorităţilor medicale pentru testare şi luare în evidenţă şi să evite automedicaţia, astfel încât să nu se ajungă la dezvoltarea de forme grave ale bolii care să necesite internare în secţiile de terapie intensivă. 

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi