Majurii de la Senat

Să ne lumineze şi pe noi aleşii ce fel de ştire e aceea despre atacarea Irakului de către americani! Un savant ar trebui să cerceteze şi să ne explice odată pentru totdeauna: de unde

Să ne lumineze şi pe noi aleşii ce fel de ştire e aceea despre atacarea Irakului de către americani!

Un savant ar trebui să cerceteze şi să ne explice odată pentru totdeauna: de unde ne vine talentul de a arunca în penibil tot ce atingem? Cum se face că, în România, până şi bunele intenţii ajung să se transforme în monstruozităţi? Exemple sunt nenumărate.

Vorba lui Dinescu: am reuşit noi să întinăm şi valorile democraţiei, şi pe cele ale economiei de piaţă! Aşa şi cu aberaţia de ultimă oră a ştirilor pozitive, care ar trebui să apară în jurnalele televizate la paritate cu cele negative. Că unele jurnale tv au luat-o razna e clar.

Dar ca tu, Senat al României, să te gândeşti că poate veni cineva cu abacul şi să numere ştirile "bune" şi pe cele "rele", asta denotă mentalitate de majur de la manutanţă.

Unii ar zice că este primul pas spre cenzură. Aiurea! În România, nici măcar o dictatură nu se poate face ca lumea. Năzdrăvănia născocită de senatori este, în realitate, neaplicabilă, fie şi pentru că nimeni pe lumea asta nu poate trasa graniţa exactă dintre o ştire "pozitivă" şi una "negativă".

Să ne lumineze şi pe noi distinşii aleşi ai neamului: ce fel de ştire este aceea despre atacarea Irakului de către americani? Dar aceea despre chiulul parlamentar care l-a scăpat pe Adrian Năstase de urmărirea penală? Depinde din ce parte priveşti, nu-i aşa?

Să fim serioşi: legea asta s-a născut moartă. Va rămâne doar amintirea unei prostii - a câta? - care încearcă să dea răspuns la o problemă altfel reală.

Fiindcă avem, într-adevăr, o problemă cu valul de violenţă gratuită care a invadat micile ecrane. Moartea, sângele, dezastrul au devenit pentru mulţi producători de jurnale TV ingredientele succesului.

Răul a ajuns să fie prezentat în latura sa morbid-spectaculară, nud, rece şi fără nicio preocupare pentru relevanţa socială a cazului.

Din ecuaţie însă nu poate fi exclus publicul, care molfăie bucuros astfel de grozăvii şi asigură o audienţă în faţa căreia orice moralist nu are altceva de făcut decât să-şi ia jucăriile şi să plece. Dacă societatea vrea altfel de ştiri, atunci să facă grevă şi să respingă subprodusele media care i se oferă de dumping.

Răspunsul la valul de violenţă TV stă în educaţia consumatorilor de media şi responsabilitatea producătorilor. În niciun caz nu se va rezolva ceva prin ucaz venit din partea senatorilor într-o zi mult-mult prea călduroasă!