„Mă iubeşte femeile!”

Crima pentru manele, săvârşită de doi hominizi într-un bloc de nefamilişti din Bacău, este proiecţia viitorului hidos care pândeşte această ţară: manelismul. Siluirea educaţiei în

Crima pentru manele, săvârşită de doi hominizi într-un bloc de nefamilişti din Bacău, este proiecţia viitorului hidos care pândeşte această ţară: manelismul. Siluirea educaţiei în comunism şi neglijarea ei în postcomunism sunt pe cale să producă, pe scară largă, mutanţi aculturali, ieşiţi parcă din caverne.

Definiţia simplă a manelistului este „ascultător de manele”. Există însă şi un sens mai larg al cuvântului, care include un comportament indecent, mitocănesc, abuziv, grosolan, porcesc. Manelistul (şi nu neapărat ascultătorul de manele) este un individ necivilizat, needucat, troglodit, (semi)analfabet. Nu-i place cartea şi detestă regulile.

Un manelist e manelist şi pe stradă, şi în autobuz, şi la restaurant, şi la toaletă, şi la volan, şi pe plajă, şi la discotecă, şi pe stadion, şi la cinema, şi la teatru (unde vine, eventual, din snobism). Şi, evident, când ascultă muzică.

O doamnă respectabilă, cu o educaţie şlefuită înainte de instalarea ciumei comuniste, îmi povestea o păţanie recentă. Traversa strada regulamentar, iar o maşină bezmetică era s-o spulbere pe trecerea de pietoni. „Domnule, te rog să conduci mai atent, puteai să mă omori”, i s-a adresat şoferului, pe un ton civilizat. Tânărul de la volan i-a răspuns cu o flegmă, apoi a accelerat, mândru de gestul său. Un manelist desăvârşit.

Cei mai mulţi manelişti procedează precum cei doi beliţi de la Bacău: dau manele la tot cartieru’. Din maşină sau din apartament, fac exces de decibeli infecţi, din registrul lui „Băiatu’ şi cu mata / Ăştia e puterea mea / Tra-la-li şi tra-la-la / Să moară şi soacră-mea”. Sau cum anunţa un dobitoc cu portavoce, vara trecută, pe plajă la Neptun: „Nu rataţi ultimele bilete la spectacolul extraordinar «Mă iubeşte femeile»!”. Urmau să cânte hartişti din tagma lui Salam, Vijelie şi Copilu’ Minune....