Lista de medicamente compensate şi gratuite, actualizată anul acesta cu 33 de molecule noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florian Bodog FOTO Adevărul

Lista de medicamente compensate şi gratuite a fost actualizată de la începutul acestui an cu 33 de molecule inovatoare, informează Ministerul Sănătăţii. Potrivit sursei citate, lista de medicamente a fost actualizată trimestrial cu produse destinate pacienţilor care suferă de afecţiuni hematologice, oncologice, diabet şi HIV/SIDA.

De asemenea, instituţia a arătat că preţurile a 55 de medicamente au scăzut, cu valori cuprinse între 10 şi 80%.

Este vorba atât despre medicamente care fac obiectul unor contracte cost-volum-rezultat, precum cele pentru tratamentul hepatitei C, cât şi despre medicamente din aria terapeutică a unor afecţiuni neurologice şi psihice, dar şi hipertensiune arterială sau boli reumatice.

„Banii economisiţi în bugetul destinat consumului de medicamente datorită diminuărilor de preţuri la unele produse farmaceutice au fost bineveniţi la buget pentru a acoperi costurile altor tratamente acordate în cadrul sistemului de sănătate. Aşa cum se ştie, banii nu sunt niciodată suficienţi, nu doar în sistemul de sănătate din România, ci în toată lumea. Însă, politicile publice de sănătate prevăzute de Programul de guvernare au în centrul lor pacientul şi prioritatea mandatului meu este asigurarea accesului pacienţilor la tratamentele de care au nevoie”, a explicat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Pentru a identifica soluţii pentru eliminarea exportului paralel de medicamente, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a solicitat întrunirea miniştrilor UE în cadrul Consiliului miniştrilor Sănătăţii, care va avea loc la Bruxelles în data de 8 decembrie 2017.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online