Liderii UDMR „pârăsc“ Guvernul Ponta la ambasadele ţărilor UE: se readuce în secuime conflictul dintre români şi maghiari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea UDMR Covasna susţine că Guvernul Ponta face „demonstraţii de forţă" faţă de comunitatea maghiară. Liderii locali ai uniunii au anunţat că vor trimite adrese tuturor ambasadelor ţărilor Uniunii Europene pentru a arăta „în ce stare este democraţia în România".

Preşedintele UDMR Covasna şi, totodată, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă că, la numai o lună de la instalare, noul guvern face „demonstraţii de forţă" faţă de comunitatea maghiară. „După o lună de la instalarea noului guvern, deja au început, nu numai pe plan naţional şi legislativ, ci şi pe plan local, aceste demonstraţii de forţă ale Guvernului faţă de comunitatea maghiară", a spus Tamas Sandor, citat de Mediafax.

Tamas Sandor a dat ca exemplu hotărârea privind Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş, iniţiativa legislativă privind obligativitatea cunoaşterii limbii române de către funcţionarii publici, scandalul creat în jurul reînhumării scriitorului Nyiro Jozsef, dar şi anumite decizii ale noului prefect de Covasna, Codrin Munteanu, care a atacat deja hotărâri ale Consiliului Judeţean Covasna şi ale Consiliului Local Sfântu Gheorghe.

La rândul său, preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a afirmat că noul prefect „readuce în secuime conflictul dintre români şi maghiari", pentru că în toate adresele pe care le trimite autorităţilor locale „se leagă de chestiuni care ţin de identitatea maghiarilor sau de identitatea românilor".

„Zilele următoare vom trimite câte o adresă tuturor ambasadelor ţărilor UE pentru a vedea şi reprezentanţii statelor europene în ce stare e democraţia în România şi în ce direcţie merg lucrurile în acest moment", a încheiat Antal Arpad.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului