Legea românească pentru interzicerea cianurilor, omorâtă din faşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţiativa legislativă privind interzicerea cianurii în minerit zace la Parlamentul României de peste un an de zile, deşi majoritatea românilor o susţin. Cu ocazia comemorării a zece ani de la producerea dezastrului ecologic de la Baia Mare, ungurii au spus că vor o lege europeană pentru interzicerea substanţei folosite în procesul de extragere a aurului.

Se împlinesc zece ani de la producerea dezastrului ecologic de la Baia Mare, atunci când iazul de decantare de la mina „Aurul“, deţinută de compania australiană Esmeralda, s-a rupt, lăsând un urmă o un peisaj sinistru: 100.000 de metri cubi de apă cu cianură şi metale grele ajunse în Dunăre, mii de tone de peşte mort atât în România, cât şi în Ungaria, păsări şi animale moarte, terenuri şi fântâni otrăvite pentru decenii.

Reprezentanţii societăţii civile sunt de părere că povestea s-ar putea repeta în condiţiile în care proiectul minier de la Roşia Montană, care prevede extragerea zăcământului aurifer din Munţii Apuseni cu ajutorul cianurilor, ar începe.

Dezastrul de la Baia Mare a fost comemorat atât în România, cât şi în Ungaria. Reprezentanţii ONG-urilor din România şi ministrul Mediului, Laszlo Borbely, au tras un semnal de alarmă cu privire la riscurile folosirii substanţei chimice în extracţia aurului şi argintului.

„Accidentul care s-a întâmplat acum zece ani este fară precedent în ceea ce priveşte poluarea în această parte a Europei. Poluarea cu cianură şi cu metale grele a provocat efecte de neimaginat în ceea ce priveşte ecosistemul din zonă. Nu avem voie să uităm acest lucru şi trebuie să facem tot posibilul ca asemenea evenimente să nu se repete“ a spus ministrul Mediului cu ocazia comemorării.

Ungaria va susţine propunerea la preşedinţia UE

Ungurii au mers însă mai departe şi au făcut o propunere cu această ocazie. Şeful Comisiei de Mediu din parlamentul ţării vecine, Andor Nagy, a spus în cadrul unei conferinţe, că Ungaria a adoptat în decembrie anul trecut o lege care interzice tehnicile miniere de extracţie pe bază de cianuri şi că ar vrea ca această măsură să fie extinsă la nivelul întregii Europe.

Andor Nagy a mai spus că odată cu preluarea preşedinţiei Uniunii Europene în primul semestrul al anului viitor, Ungaria ar putea avea o bună şansă de a promova proiecte de acest tip, cu atât mai mult cu cât adoptarea unei directive UE în privinţa poluării transfrontaliere a apelor va reprezenta una dintre priorităţile sale.

Expunere de motive

O propunere legislativă privind interzicerea utilizării cianurilor în minerit există şi în România, dar stă blocată încă de la sfârşitul lui 2008 în Comisia  pentru Industrii din Camera Depuaţilor. Propunerea legislativă prevede modificarea Legii Minelor printr-un articol potrivit căruia „activitatea minieră, bazată pe folosirea tehnologiei prin cianuri, în orice etapă a exploatării aurului şi argintului să fie interzisă“.

Iniţiativa legislativă a ajuns şi în plen, dar pentru că acolo au apărut multe dispute, propunerea s-a reîntors la Comisie. Iniţiatorii acestei propuneri legislative sunt Eckstein Kovacs Peter şi Gheorghe Funar. În expunerea de motive, cei doi foşti senatori subliniau faptul că „cianura are efecte ireversibile asupra organismului uman. Dacă această otravă este inspirată, căile respiratorii sunt arse. Atunci când dozele sunt prea mari, persoana otrăvită ajunge în comă sau se zbate în convulsii. Moartea prin sufocare are loc în câteva minute“.

„Propunerea e blocată de atâta timp la Comisia de Industrii pentru că în ciuda faptului că partidele au declarat că o sprijină, parlamentarii din unele partide s-au exprimat tocmai invers“, ne-a declarat Eckstein Kovacs Peter.

„Nu cer drepturi de autor“

Eckstein Kovacs Peter crede că această propunere legislativă va muri aşa cum se întâmplă de obicei cu toate iniţiativele nefinalizate de cei care ulterior nu mai sunt parlamentari. „Aş vrea să se găsească cineva care să-şi însuşească această idee. Nu cer drepturi de autor, nu cer nimic, vreau doar ca propunerea legislativă să aibă o finalitate pozitivă“, a declarat Eckstein Kovacs Peter.

„În România, propunerea legislativă privind interzicerea cianurilor în minerit va muri undeva pe traseu. Am pierdut orice şansă. În schimb avem un alt tip de mecanism la nivcel de Uniune Europeană: odată cu intrarea în vigoare a Trataului de la Lisabona, putem să strângem un milion de semnături la nivel de Uniune Europeană şi să venim cu o legislaţie la acelaşi nivel de UE“, a declarat şi Lavinia Andrei, preşedintele organizaţiei Terra Millenium III care face parte din Coaliţia „România fără cianuri“.

„Decizia pe care a luat-o Ungaria cu privire la interzicerea cianurilor este binevenită şi ar fi foarte bine ca şi România să-şi înăsprească legislaţia în acest sens. Folosirea cianurilor în minerit este mai mult decât problematică şi e clar că nu acesta este viitorul“, ne-a mai spus Eckstein Kovacs Peter.

STUDIU
Românii nu vor cianuri în minerit


Potrivit unui sondaj IMAS realizat la nivel naţional comandat de Coaliţia „România fără cianuri“, 66% din români sunt de acord să se interzică folosirea cianurii în sectorul minier în România. Doar 8% au declarat că nu ar fi de acord cu această măsură. De asemenea, 67% din români au spus că în condiţiile în care partidele politice îşi vor expima opinia despre proiectul de lege privind interzicerea folosirii cianurii în mineritul aurifer, ei ar dori ca aceştia să voteze în pentru această lege. 8% s-au opus şi de această dată. Studiul a fost realizat pe un eşantin de 1.249 de persoane din 99 de localităţi.

Unde a mai fost interzisă cianura?
PRECEDENTE


Uniunea Europeana prin „Grupul de lucru privind accidentul de la Baia Mare“ a recomandat ca cianura şi alte substanţe toxice rezultate în procesul cianuraţiei să fie îndepărtate din deşeurile miniere înainte ca acestea să fie depozitate în lacuri de decantare.
În 1997, Turcia a decis interzicerea cianurii în minerit pe baza articolului 56 din Constituţia statului care garanteaza dreptul cetăţenilor la un mediu sănătos.
În anul 2000, Parlamentul din Cehia a aprobat o lege prin care nu se mai permite prelucrarea aurului cu cianuri pe teritoriul ţării.
În 2002, Germania a trecut un decret interzicand tehnica cianuraţiei în minerit.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget