Legea prin care angajaţii expuşi la agenţi cancerigeni beneficiază de supravegherea stării de sănătate şi după încetarea activităţii, promulgată de Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto Arhivă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru îmbunătăţirea cadrului organizatoric şi funcţional în vederea depistării precoce a cancerului profesional şi a pneumoconiozelor.

Legea prevede că lucrătorii expuşi la agenţi cancerigeni sau mutageni, la pulberi minerale pneumoconiogene vor beneficia de supravegherea stării de sănătate şi după încetarea acestei activităţi profesionale, scrie agerpres.ro.

Legea este cu atât mai importantă cu cât numărul de lucrători vulnerabili în faţa acestor substanţe cancerigene este unul ridicat, un număr semnificativ de activităţi economice utilizând astfel de substanţe: agricultură, industria extractivă, coafor, laboratoare de cercetare, construcţii, gaz, şantiere navale, industria petrolieră, petrochimie, tratamente ale metalelor, transporturi feroviare, imprimerii, transporturi aeriene, industria ceramică, industria textilă, industria materialelor plastice, activităţi care utilizează fibrele minerale şi artificiale, sectorul sanitar,

industria lemnului, industria de parfumuri, industria de pielărie, industria sticlei, industria cauciucului, conform unui comunicat de presă din 2017 al Inspecţiei Muncii.

Potrivit expunerii de motive a legii, "în cursul activităţii profesionale, lucrătorii pot fi expuşi anumitor riscuri ale căror repercusiuni asupra sănătăţii pot să apară la mulţi ani după încetarea expunerii". Pentru a beneficia de un diagnostic precoce şi de o abordare terapeutică care să asigure un prognostic favorabil, starea de sănătate a acestor lucrători va trebui verificată periodic şi după încetarea expunerii sau a activităţii profesionale, explică iniţiatorii.

"Lucrătorii expuşi, în antecedentele profesionale, la agenţi cancerigeni sau mutageni, aşa cum sunt definiţi de legislaţia românească în vigoare, respectiv la pulberi minerale pneumoconiogene, beneficiază de supravegherea stării de sănătate în relaţie cu expunerea profesională menţionată şi după încetarea expunerii sau a activităţii profesionale, denumită în continuare supraveghere medicală post-expunere profesională, pe perioada necesară pentru protejarea sănătăţii. Prin lucrător expus se înţelege orice lucrător care dovedeşte expunerea profesională la agenţi cancerigeni sau mutageni şi pulberi minerale pneumoconiogene prin documente oficiale stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii", prevede actul normativ.

Supravegherea medicală post-expunere profesională se va realiza prin cabinetele de medicina muncii şi secţiile/compartimentele de medicina muncii din structura spitalelor publice, care preiau de la structurile de medicina muncii ce au avut în supraveghere astfel de lucrători dosarele celor care şi-au încetat activitatea.

Preluarea dosarelor se face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Datele obţinute prin supravegherea medicală post-expunere profesională vor fi raportate Institutului Naţional de Sănătate Publică. La propunerea Ministerului Sănătăţii, se aprobă, prin hotărâre a Guvernului, înfiinţarea şi organizarea în cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a Registrului naţional al expuşilor profesional la agenţi cancerigeni sau mutageni şi pulberi pneumoconiogene.

"Supravegherea medicală post-expunere profesională a lucrătorilor expuşi se realizează diferenţiat, în funcţie de riscul profesional avut în vedere, conform unor ghiduri de specialitate elaborate de Comisia de Medicina Muncii a Ministerului Sănătăţii, iar, în lipsa acestora, în conformitate cu ghiduri şi proceduri agreate la nivel european sau internaţional", mai stipulează actul normativ.

Tot luni, şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 12 alin. (3) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice şi pentru promulgarea Legii privind modificarea alin. (1) al art. 30 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro