Lege inutilă pentru şoferi. Doar 21 de persoane au fost amendate în primele 3 luni ale acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea care pedepseşte şoferii care fumează în maşina de serviciu se dovedeşte pierdere de timp pentru parlamentarii care au discutat-o şi votat-o, arată Digi24. Sancţiunile sunt puţine, pentru că nu pot fi date decât dacă poliţistul vede cu ochii lui că cel de la volan greşeşte. Aşa că anul trecut s-au dat în medie două penalizări pe zi pentru această contravenţie.

Împinşi de viciu, şoferii profită că fumatul în maşina de serviciu este amendat foarte rar, doar când un poliţist constată ilegalitatea. Numai că şi agenţii încalcă legea, conform digi24.ro.

Filmările nu sunt acceptate însă ca probe. De aici şi numărul mic de sancţiuni.

Anul trecut, poliţiştii locali au surprins şi amendat peste 180 de persoane ce au fumat în maşina de serviciu. În primele 3 luni ale acestui an cifrele se menţin mici. Doar 21 de persoane au fost amendate pentru că au încălcat legea. Valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 36.000 de lei.

â

  

Legea are însă şi zone gri. „Există multe prevederi care pot fi interpretate. Un poliţist este pus în situaţia în care trebuie să sancţioneze un şofer căruia firma îi permite să fumeze în maşină”, a declarat liderul Sindicatului EUROPOL, Cosmin Andreică pentru Digi24.

„În momentul de faţă poliţiştii interceptează şi opresc conducătorii autovehiculelor care asigură transport public de persoane: autobuze, microbuze, taxiuri sau regim propriu şi autoturismele inscripţionate ale unor companii private, pentru că legea stabileşte, în mod expres, că nici acei şoferi nu au voie să fumeze în maşină”, a mai adăugat Andreică. 

Amenda pentru fumatul în maşinile de serviciu ajunge la 500 de lei pentru persoane fizice şi la 15.000 de lei pentru persoane juridice.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești