Lecţiile crizei georgiene

Doar o Europă puternică va putea răspunde satisfăcător viitoarelor provocări Criza declanşată odată cu atacarea teritoriului Georgiei de către trupele Moscovei ne serveşte câteva

Doar o Europă puternică va putea răspunde satisfăcător viitoarelor provocări

Criza declanşată odată cu atacarea teritoriului Georgiei de către trupele Moscovei ne serveşte câteva lecţii interesante. În primul rând, ne arată nouă, românilor, cât de importantă este apartenenţa noastră la NATO şi la Uniunea Europeană şi cât de vulnerabile sunt, în realitate, statele rămase în "zona gri".

Pentru noi, ca membri ai Uniunii Europene de această dată, lecţia este că orice întârziere în reorganizarea politică ne poate costa scump.

Am văzut acum că este esenţial să avem instituţii europene puternice, desemnate în urma votului cetăţenilor Uniunii, şi nu prin negocieri între nişte lideri naţionali, aleşi uneori mai curând pentru a se opune Europei decât pentru a o uni.

De data aceasta, o preşedinţie europeană dinamică precum cea franceză a putut să intervină relativ rapid în zona de conflict şi să propună un plan de pace. Discutabil, ce-i drept, dar mai mult decât nimic. Ce s-ar fi întâmplat însă dacă la preşedinţia Uniunii s-ar fi aflat… o altă ţară?

Tratatul de la Lisabona, care propunea, printre altele, desemnarea preşedintelui Comisiei Europene de către Parlamentul European ales de cetăţeni, precum şi înfiinţarea unei demnităţi de "ministru de externe", ar fi conferit, în orice caz, mai multă coerenţă de acţiune acestui conglomerat.

Ca să nu mai vorbim de politica de apărare comună, ce ar fi decurs din aplicarea aceleiaşi "mini-Constituţii". Votul împotrivă al irlandezilor şi reţinerile în ratificarea Tratatului, formulate dinspre Polonia sau Cehia, se văd acum într-o altă lumină.

Să nu ne facem iluzii. Ruşii vor recidiva, mai devreme sau mai târziu. Fie ca să blocheze scăderea preţului hidrocarburilor, fie pentru a se asigura că în regiune nu vor avea noi "revoluţii portocalii", fie pur şi simplu pentru a tranşa "la cald" rivalitatea tot mai vizibilă dintre Putin şi Medvedev. Doar o Europă bine croită instituţional va putea răspunde satisfăcător unor viitoare provocări de acest tip.

Până la urmă, în tot răul mai există şi o fărâmă de bine. S-ar putea ca această criză să ne ajute să ne definim mai bine identitatea noastră de cetăţeni ai Uniunii Europene, după perioada de extindere. Să ne ajute, adică, să privim mai mult în interior, la interesele comune care ne unesc, de la Londra la Madrid, la Paris, la Berlin şi până la Bucureşti.