Lecţia unui "răzvrătit al Domnului"

Rar se întâmplă în Franţa ca un eveniment să provoace o asemenea emoţie colectivă precum trecerea la cele veşnice a abatelui Pierre, la venerabila vârstă de aproape 95 de ani. Figură

Rar se întâmplă în Franţa ca un eveniment să provoace o asemenea emoţie colectivă precum trecerea la cele veşnice a abatelui Pierre, la venerabila vârstă de aproape 95 de ani. Figură charismatică, respectat şi temut în acelaşi timp de politicienii francezi, abatele şi-a dedicat întreaga viaţă ajutorării celor năpăstuiţi.

A luptat în Rezistenţă şi a fost ales deputat în Adunarea Naţională între 1945 şi 1951. A părăsit această demnitate recunoscând că nu are niciun fel de competenţă pentru politică, iar adevărata sa lucrare a început în iarna grea a anului 1954, odată cu apelul său simplu, lansat la postul de radio RTL: "O femeie şi un copil au murit de frig pe străzile din Paris". A chemat la o "insurecţie a bunătăţii" şi a cerut parlamentului să aloce de urgenţă un miliard de franci pentru ajutorarea oamenilor fără locuinţă. A fost iniţial refuzat, dar, câteva săptămâni mai târziu, sub presiunea opiniei publice, acelaşi parlament a aprobat un fond nu de un miliard, ci de zece miliarde de franci pentru ridicarea a 12.000 de locuinţe sociale.

Abatele Pierre a continuat apoi, timp de cinci decenii, să lucreze în favoarea săracilor, a persoanelor fără adăpost şi a celor fără un loc de muncă. A fost desemnat de 17 ori drept personalitatea favorită a francezilor - în 2003 l-a surclasat pe fotbalistul Zinedine Zidane, într-un sondaj publicat de "Journal de Dimanche". A ieşit al treilea, după Charles de Gaulle şi Marie Curie, în topul celor mai mari francezi din toate timpurile, realizat de France Television. S-a spus despre el că a fost un "răzvrătit al Domnului". A fost un susţinător al reformării Bisericii Catolice. Dorea ca femeile să poată deveni preoţi, iar preoţii catolici să se poată căsători - a recunoscut de altfel că în tinerete a avut o relaţie sexuală cu o femeie. A susţinut chiar legalizarea adopţiilor în cazul homosexualilor, intrând în conflict cu conservatorii.

Cel care a fost unul dintre cei mai respectaţi francezi ai ultimei jumătăţi de secol trăia simplu, într-o garsonieră de la periferia Parisului. Ieri a primit un ultim omagiu din partea celor mai importante personalităţi ale Franţei şi a unei mulţimi impresionante adunate din faţa catedralei Notre Dame.

A fost omagiul adus unui om care a dăruit totul celorlalţi, care a lucrat întreaga viaţă pentru binele comun, fără a aştepta nimic în schimb şi fără a nutri visuri de mărire. Noi, românii, care atât de des navigăm fără busolă şi fără ştiinţa de a deosebi binele de rău şi bunătatea de făţărnicie, avem multe de învăţat din această viaţă exemplară.