"Lebedele" de la Balşoi trec prin România
0Dansatorii celebrului Teatru Balşoi, din Moscova, susţin un turneu în ţara noastră, în cadrul căruia prezintă baletul "Lacul Lebdelor" de Piotr Ilici Ceaikovski, cel mai vizionat spectacol de
Dansatorii celebrului Teatru Balşoi, din Moscova, susţin un turneu în ţara noastră, în cadrul căruia prezintă baletul "Lacul Lebdelor" de Piotr Ilici Ceaikovski, cel mai vizionat spectacol de gen al tuturor timpurilor.
Libretul, format din patru părţi, a fost scris de Vladimir Berghicev şi Vladimir Ghelzer şi a avut ca sursă de inspiraţie o veche legendă rusă, despre nişte prinţese transformate de către un vrăjitor în lebede, vrajă care poate fi spulberată doar dacă un prinţ adevărat se îndrăgosteşte de una dintre ele. Premiera spectacolului a avut loc la Moscova, pe 4 martie 1877.
Personajele principale ale spectacolului cu care ne vor încânta balerinii ruşi sunt Nina Capşova - Odetta, Anatoly Emelianov - Principele şi Serghei Ciumakov - Vrăjitorul cel rău. Coregrafia este semnată de M. Petipia şi L. Ivanov, iar regia de Yurii Grigorovici.
Turneul se încheie la Iaşi pe 9 aprilie. Toate spectacolele încep la ora 20.00. Sâmbătă, spectacolul se ţine la Cluj, iar duminică şi luni în Capitală. Bucureştenii găsesc bilete la Sala Palatului (unde va avea loc spectacolul), Magazinul Muzica, Teatrul Naţional, Reţeaua Magazinelor Diverta, Staţia de metrou Unirii 2 şi pe site-urile blt.ro, bilet.ro sau ticketpoint.ro. Preţul, 250 lei pentru categoria I, 150 lei categoria II, 100 lei categoria III şi 75 lei categoria IV. (Clara Babiciu)
Concert de blues în premieră
Legenda blues, Louisiana Red, susţine în premieră un concert la Bucureşti. Cântăreţul are în spate o carieră de peste jumătate de secol şi a câştigat în 1983 Premiul W.C. Handy, pentru cel mai bun artist de blues tradiţional. Louisiana Red a cântat pe aceeaşi scenă cu nume celebre precum B.B. King sau Muddy Waters. Concertul are loc sâmbătă, în Hard Rock Cafe, cu începere de la ora 22.30. Biletele pot fi procurate de pe site-ul www.bilete.ro, la preţul de 40 RON.
Expoziţie de bijuterii elene
Peste 300 de bijuterii din aur, argint şi pietre preţioase vor fi expuse la Muzeul Naţional de Artă al României. Podoabele au fost create în ultimii de 60 de ani de către Ilias Lalaounis, cel mai cunoscut bijutier din Grecia. Expoziţia este amenajată în spaţiul Sufrageriei Regale din Muzeul Naţional de Artă şi poate fi vizitată între 21 martie şi 5 iulie. Intrarea este liberă.
B.U.G. Mafia face legea la Constanţa
Hip-hop-erii de la B.U.G. Mafia susţin un concert la Constanţa, în Club Q. Beat-urile băieţilor vor putea fi auzite, sâmbătă, pe 22 martie, cu începere de la ora 21.00, iar costul unui bilet este de 45 RON, care include şi consumaţie. B.U.G. Mafia activează în industria muzicală românească, sub această denumire, din 1996. Numele provine din abrevierea cuvintelor BlackUnderGround. Cei patru băieţi au lansat până în prezent nouă albume şi au câştigat numeroase premii.
Paparudele lansează club
Băieţii de la Şuie Paparude susţin pe 22 martie un concert cu ocazia lansării unui nou spaţiu dedicat evenimentelor muzicale din Timişoara. Acesta va purta numele de Setup Venue, iar adresa este Str. Pestalozzi nr. 22. Evenimentul începe la ora 22.00, iar preţul unui bilet este de 10 RON. Cu această ocazie, trupa lansează oficial albumul "A fost odată" şi în capitala Banatului. "A fost odată" este cel de-al cincliea material discografic semnat Şuie Paparude.
600 de ceasuri dau ora exactă
O expoziţie cu peste 600 de ceasuri rare, care datează din secolul al 19-lea, marchează echinocţiul de primăvară la Botoşani. Ceasurile aparţin unui colecţionar din oraş, Nicolae Iosub, care va fi ghidul vizitatorilor constănţeni şi le va vorbi despre echinocţiu, dar şi despre ceasurile sale. Expoziţia este organizată în sala de numismatică a Bibliotecii Judeţene "Mihai Eminescu" din Botoşani şi va fi deschisă timp de o săptămână, începând cu 21 martie. (Mihaela Iacob)
Dansează cu Briguglia la Galaţi
DJ-ul italian Marco Briguglia, care a început să lucreze în cluburi încă de la vârsta de 12 ani, s-a stabilit în România în 2001, după un concert care a aruncat sala în aer. În 2002 şi-a început aici cariera de producător muzical şi a colaborat cu mai mulţi artişti. El vă invită să dansaţi alături de el, la Galaţi, în Club Temptation, pe 22 martie, de la ora 23.00, iar intrarea este liberă. (Petrica Paţilea)
Desene şi fotografii despre rasism la Iaşi
Ieşenii sunt invitaţi, sâmbătă, în cafeneaua Sage Cafe din Parcul Copou, între orele 10.00 şi 18.00, să-şi exprime opiniile despre rasism sub forma unor desene. Organizatorii evenimentului vor pune, cu titlu gratuit, la îndemâna participanţilor toate materialele necesare pentru desenatorii de ocazie. Vârsta nu contează. Sâmbătă şi duminică, amatorii de fotografie pot participa la o expoziţie organizată pe aceeaşi temă, rasismul, în incinta Iulius Mall. La expoziţie intrarea este liberă, iar programul de vizitare începe la ora 9.00 şi durează până la ora 21.00. (Bănilă Iulian)
Haideţi să împuşcaţi cocoşul!
"Împuşcatul cocoşului" este un obicei tradiţional în comuna braşoveană Apaţa. Obiceiul are la origini o întâmplare din secolul al XIV-lea. În timpul unei invazii tătăreşti, populaţia s-a retras în cetate, dar au fost daţi de gol de cântecul cocoşului. De Paştele Catolic, copiii îmbrăcaţi în costume tradiţionale pornesc înarmaţi cu arbalete spre dealul unde trag la ţintă în cocoşul împăiat. (Sebastian Dan)