Klaus Iohannis este obligat de instanță să dea înapoi banii obținuți din chiriile de la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat decizia definitivă într-un dosar în care Rodica Baștea, o prietenă de familie a lui Klaus Iohannis, cerea anularea actelor prin care statul român era declarat moștenitor al unui imobil din Sibiu, care ajunsese în proprietatea familiei Iohannis.

Decizia este una definitivă, fiind respinsă ultima cale de atac a Rodicăi Baștea, acțiunea fiind respinsă anterior și la Tribunalul Hunedoara (aprilie 2022) și Curtea de Apel Alba (iunie 2023).

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Baştea Rodica împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor. Definitivă.”, se arată în soluția ÎCCJ din data de 24 septembrie 2024.

Este vorba despre un litigiu, deschis încă din 2016, privind moștenirea unui imobil din Sibiu, care a aparținut soției președintelui Iohannis. Litigiul a fost deschis de Rodica Baștea, o prietenă de familie a președintelui țării, stabilită în Statele Unite ale Americii, care a solicitat anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului din Sibiu, situat pe strada Gheorghe Magheru 35. Între 1999 și 2008, casa a aparținut lui Ioan Baștea, soțul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și lui Carmen Iohannis.

Potrivit ANAF, acest litigiu de moștenire bloca recuperarea de către stat a altui imobil pierdut în instanță de familia Iohannis, în noiembrie 2015. E vorba de spațiul comercial din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu 29. Nu au putut fi recuperați nici cei 260.000 de euro obținuți din acestă chirie de familia prezidențială, informează G4Media.

Abia după ce își înscrie dreptul de proprietate asupra spațiului comercial, statul român poate cere soților Iohannis returnarea chiriei încasate în perioada 1999 – 2016, în care ar fi deținut nelegal imobilul.

Prin pierderea acestui proces, ANAF poate să intre în posesia celor aproximativ 300.000 de euro pe care Klaus Iohannis i-ar avea de plătit ca urmare a chiriilor încasate pe cele două imobile: cel de pe strada Gheorghe Magheru 35 și cel de pe strada Nicolae Bălcescu 29 Pe de altă parte, notarul din Sibiu poate să deschidă o procedură de succesiune prin care statul român să fie declarat moștenitor al acestora, potrivit Antena 3.

Odată cu această decizie definitivă, se poate trece la executarea familiei prezidențiale. 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026