Klaus Iohannis, despre succesul campaniei de vaccinare: Zilele astea vom avea persoana numărul 1.000.000 care va fi vaccinată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis la vaccinare / FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut miercuri o conferinţă de presă în cadrul căreia a vorbit despre priorităţile proiectelor din PNRR. Şeful Statului a vorbit apoi şi despre campania de vaccinare din România, pe care apreciază că merge „foarte bine. Suntem în continuare în topul european la toţi parametrii”.

„Campania de vaccinare merge foarte bine. Suntem în continuare în topul european la toţi parametrii şi vom avea în zilele acestea deja persoana numărul un milion care va fi vaccinată. Ritmul creşte de la o săptămână la alta şi cu toţi avem speranţa ca până în vară să ieşim din pandemie, sigur, cu vaccinarea şi cu respectarea restricţiilor până atunci”, a declarat miercuri Klaus Iohannis.

Despre succesul campaniei a vorbit ieri şi coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, care a anunţat că aproape 90% dintre angajaţii din sistemul medical au fost deja imunizaţi cu a doua doză de vaccin, iar cei care nu s-au imunizat încă vor avea prioritate în centrele de vaccinare, fără a se programa în platformă. De asemenea, persoanele eligibile din judeţele cu o incidenţă crescută a cazurilor de COVID-19 vor fi vaccinate prioritar.

Gheorghiţă precizează că se remarcă o scădere de la aproximativ 500 de cazuri pe săptămână la 50 de cazuri pe săptămână în rândul lucrărilor din sistemul medical şi social.

Potrivit datelor furnizate, marţi, într-o conferinţă de presă, de coordonatorul Campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, din 250.000 de lucrători în sistemul sanitar eligibili au fost vaccinaţi cu două doze 89,96% şi 98,4% cu o singură doză. 

Vezi şi: Klaus Iohannis: „Până în aprilie vom avea un plan coerent pentru fondurile europene”. Care sunt priorităţile anunţate de preşedinte VIDEO

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model