Karatişti şi rugbişti la Bac-ul olimpicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cei 929 de participanţi la sesiunea specială a Bacalaureatului, organizată în acest an la Bacău, peste 800 sunt sportivi.

N-am nicio competiţie luna viitoare. Dau acum Bac-ul că sunt sportiv, nu?" Acestea sunt vorbele unui absolvent de liceu din Galaţi care practică boxul. Nu ştie ce competiţie sportivă îl aşteaptă luna viitoare şi nici nu i-a trecut prin cap că poate da examenul maturităţii alături de elevii obişnuiţi din generaţia lui. Faptul că practică boxul de câţiva ani, l-a făcut să creadă că el trebuie să dea Bacalaureatul cu o lună mai devreme.

Păi, noi dăm Bacalaureatul mai repede pentru că sesiunea asta este mai uşoară. Este aşa, ca pentru sportivi. Trebuie să luăm şi noi examenul ăsta, nu?", se întreabă pugilistul din Galaţi.

Alberto G. este absolvent al unui liceu din Capitală şi legitimat la SC Dinamo. Nici el nu ştie motivul pentru care a ajuns la Bacău ca să dea Bacalaureatul cu o lună mai devreme decât colegii săi de clasă. „Eu anul ăsta am fost de patru ori la şcoală. Nici nu ştiu dacă şcoala pe care am făcut-o este liceu sau colegiu", afirmă nedumerit absolventul.

Spune că s-a prezentat la acest examen deoarece l-a trimis antrenorul său. „Eu am un concurs, dar mai târziu. Am Cupa Toamnei, dar e mai târziu... mai prin toamnă. De fapt, maestrul meu ştie mai bine la ce competiţii merg. Eu doar mă antrenez", a spus sportivul.

Olimpicii de aur ai României dau Bacalaureatul în Bacău

La examen participă şi 43 de rugbişti care peste o lună vor intra în cantonament tot pentru competiţiile din toamnă. „Aceşti copii sunt tot anul într-un program special cu echipele naţionale de juniori. În perioada Bac-ului normal suntem în cantonament cu cei de 18, 19 şi 20 de ani pentru că în octombrie avem Campionatul European. Noi am avut loc tot timpul la acest Bac special şi ne-am făcut programul pentru a ajuta sportivul", spune Alin Petrache, preşedintele Federaţiei de Rugby. 

Absolvenţii recunosc că sunt printre ei şi sportivi care nu sunt nici olimpici şi nu au nici rezultate de excepţie. „Dacă le-a pus o vorbă bună antrenorul, dau acum Bacalaureatul. Nu trebuie să fii mare sportiv ca să dai acum examenul", a afirmat Ioana C., pugilistă din Gherla.

„Trebuie să fie relaxaţi în competiţii"

Sunt sportivi care fie au cantonamente, fie au concursuri luna viitoare, atunci când se dă Bacalaureatul obişnuit. Este normal să se dea acest examen într-o sesiune specială", spune Doina Melinte, preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret.

Şi Ana Litvinchevici, antrenor de hochei pe iarbă la CSS2 Bucureşti, spune că sportivii vor intra de luna viitoare în etapa de pregătire pentru concursuri. „Nu au neapărat concursuri, dar intră în pregătiri, iar apoi în perioada precompetiţională. Trebuie să fie relaxaţi, nu să aibă emoţii de Bacalaureat", spune antrenoarea.

Printre sportivii şi olimpicii care dau zilele acestea Bac-ul sunt şi câţiva candidaţi cu alte ocupaţii: un pasionat de radioamatorism şi o participantă la un program de voluntariat în America.

Pe lista iniţială era şi un tânăr care va participa la o competiţie de muzică rock în Brazilia, însă acesta şi-a retras cererea de a da Bac-ul special când a aflat că Bac-ul normal nu se suprapune cu festivalul de rock. „A făcut o cerere, iar noi am trimis solicitarea la centrul de la Bacău. Între timp s-a retras, pentru că în perioada festivalului e liber", explică reprezentanţii liceului.

"Sesiunea asta este mai uşoară. Este aşa, ca pentru sportivi. Trebuie să luăm şi noi examenul ăsta, nu?''
Alberto pugilist

„A fost extrem de uşor"

Din Iaşi sunt 20 de olimpici care susţin sesiunea specială a Bacalaureatului. Dintre aceştia, doar trei sunt olimpici pe discipline, doi la chimie şi unul la fizică, restul înregistrând performanţă sportivă. Olimpicii ieşeni spun că prima probă susţinută luni, limba română oral, a fost extrem de uşoară.

A fost mai mult o formalitate, toată intervenţia a durat 3-4 minute. Am avut un text pe care a trebuit să-l încadrez într-o specie şi să-mi spun părerea despre el. Nu am fost supravegheaţi video, comisia fiind formată din doi profesori. Am obţinut calificativul experimentat", spune Tudor Giurgică-Tiron, elev la Colegiul Naţional din Iaşi şi olimpic la fizică.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online