Jurnalisti castiga la CEDO procesul de incalcare a dreptului la exprimare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul roman a fost din nou condamnat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, judecatorii admitand reclamatia din 1998 a unor jurnalisti baimareni referitoare la incalcarea

Guvernul roman a fost din nou condamnat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, judecatorii admitand reclamatia din 1998 a unor jurnalisti baimareni referitoare la incalcarea drepturilor lor la libera exprimare si la viata privata. Potrivit site-ului Curtii Europene, statul roman este obligat asadar la plata a peste 7.500 de euro, reprezentand daune morale si materiale, si 4.000 de euro cheltuieli de judecata. Dan Parcalab trebuie sa primeasca, potrivit deciziei CEDO, 1.582,42 euro reprezentand daune materiale si o mie de euro drept daune morale. Statul roman ii va plati lui Corneliu Sabou suma de cinci mii de euro drept daune morale, potrivit aceleiasi decizii a CEDO. Magistratii europeni au mai dispus ca statul roman sa le plateasca celor doi jurnalisti si cheltuielile de judecata, in valoare de patru mii de euro. In 2 septembrie 2003, Curtea Europeana de la Strasbourg a dat o decizie de admisibilitate partiala in cazul Sabou si Parcalab versus Romania, cei doi fiind jurnalisti care au fost condamnati pentru calomnierea presedintei Judecatoriei Baia Mare. Judecatorii europeni au admis ca fostilor reporteri de la cotidianul Ziua de Nord-Vest din Baia Mare, Corneliu Sabou si Dan Parcalab, li s-au incalcat drepturile constitutionale ale jurnalistilor.