Jucăriile solare – vedeta Târgului de energii verzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Standul cu jucării a fost printre cele mai vizitate

Jucăriile care se încarcă de la Soare, microeolienele pentru case sau cutiile care produc energie electrică în orice loc sunt câteva dintre produsele cu care cei 110 expozanţi au venit ieri la Târgul internaţional de energie regenerabilă, deschis la Sala Palatului din Capitală.

Vedeta evenimentului sunt jucăriile care funcţionează pe bază de energie solară. Maşini, elicoptere, broaşte sau un glob pământesc mişcător, toate jucăriile trebuie ţinute câteva ore în lumină naturală, după care copiii le pot folosi trei zile. „Pot fi folosite de copiii de cel puţin 3 ani, sunt naturale şi nu implică vreun risc", spune Violeta Cădaru, directorul general al companiei importatoare. În funcţie de formă şi complexitate, o astfel de jucărie costă între 20 şi 130 de lei.

Cutie cu energie solară

Pentru prima dată la târg a fost adusă o cutie denumită „Transhumanţa energiei verzi". „Este un concept adus de la un târg de fermieri, care se plângeau că nu au energie electrică la stână şi atunci am conceput cutia asta pe care o încarci de la soare şi o foloseşti la iluminat inclusiv atunci când mulgi vacile. Se încarcă în trei ore şi, în funcţie de capacitate, poate dura câteva zile", a explicat Mădălin Grigorete de la 5Group.

Multe dintre companiile prezente au venit cu oferte de panouri fotovoltaice. Specialiştii spun că preţul pentru panourile fotovoltaice a scăzut cu 15-20%  în ultimul an. Acum, un watt produs ajunge la costuri de 2-3 euro. Captatorul T1500P este destinat consumatorilor casnici medii şi pentru casele de vacanţă şi urmăreşte traiectoria Soarelui. La târg este prezentată şi singura casă pasivă acreditată - independentă de sistemul normal de energie - cea de pe platforma Politehnicii din Bucureşti.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €