Video Izvorul Tămăduirii, ziua în care se sfințesc apele. De ce se sărbătorește în vinerea din Săptămâna Luminată VIDEO

0
Publicat:

Izvorul Tămăduirii este unul dintre cele mai vechi praznice închinate Maicii Domnului și se celebrează în Vinerea Luminată, de după Înviere. Aceasta sărbătoare amintește de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb.

Izvorul Tămăduirii, sărbătorit în Săptămana Luminată FOTO: Arhivă, Adevărul

Izvorul Tămăduirii - celebrat în Vinerea Luminată, de după Înviere (anul acesta în ziua de 21 aprilie) aduce aminte de minunea săvârșită de Maica Domnului în veacul al V-lea, petrecută la un izvor aflat lângă Constantinopol, Istanbulul de astăzi.

Cu șapte ani înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Întâlnește un orb care îi cere apă, dar și ajutor pentru a ajunge în cetatea Bizanțului. Căutând apă în apropiere, Leon aude glasul Maicii Domnului și, ascultând cuvântul acesteia, găsește un izvor din care îi dă să bea celui orb și însetat. După ce a spălat fața orbului cu apă, acesta a început să vadă. 

Pentru a mulțumi Maicii Domnului, atunci când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică unde s-au săvârșit apoi multe minuni.  

În această zi, a Izvorului celui de Viaţă purtător, în toate bisericile şi mănăstirile, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei - Agheasma Mică. Aceasta poate fi băută tot anul.

Vinerea din Săptămâna Luminată mai poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântânița. Această sărbătoare nu are date fixe, însă se serbează mereu în vinerea din Săptămâna Luminată.

Apa de izvor care l-a vindecat pe Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a vorbit în nenumărate rânduri despre izvoarele și istoricul acestora din diferite zone ale țării, precum Moldova, Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Banat și Ardeal.

Potrivit Doxologia (site-ul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei), alături de izvoarele de la Schiturile Horăicioara și Cozancea au fost aduse în atenție și alte așezăminte din zona Moldovei, în cadrul cărora Maica Domnului aduce vindecare trupească și sufletească.

„Conform tradiției, Maica Domnului a încredințat spre pază și ocrotire câtorva pustnici un izvor cu apă tămăduitoare, aflat nu departe de actuala așezare monahală. Aici ar fi venit însuși Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, folosind apa binefăcătoare pentru a-și obloji rana de la picior, căpătată în anul 1462, în lupta de la Chilia, în timp ce încerca să readucă vechea cetate de la gurile Dunării în stăpânirea Țării Moldovei. Se mai spune că părinții schitului au construit chiar mici stabilimente balneare, care au fost distruse din păcate după începerea ultimei conflagrații mondiale”, spune Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%