Iuliu Maniu, Ion Mihalache și Corneliu Coposu, aruncați de regimul comunist în „Închisoarea tăcerii”, comemorați la Râmnicu Sărat
0La Râmnicu Sărat a avut loc comemorarea foștilor lideri politici ai P.N.Ț.-C.D., Iuliu Maniu, Ion Mihalache și Corneliu Coposu, martiri ai neamului românesc aruncați în închisorile comuniste.
La finele săptămânii trecute, la Râmnicu Sărat a avut loc comemorarea foștilor lideri politici ai P.N.Ț.-C.D., Iuliu Maniu, Ion Mihalache și Corneliu Coposu, martiri ai neamului românesc aruncați în închisorile comuniste, după data de 17 iulie 1947, de către regimul politic prosovietic care a preluat puterea politică în stat la 6 martie 1945.
Au fost depuse coroane și jerbe de flori și aprinse lumânări la troița din oraș ridicată în memoria lui Ion Mihalache, la monumentul din centrul orașului, precum și în incinta fostului penitenciar din oraș (azi în ruine), unde un sobor de preoți a oficial un ceremonial religios întru pomenirea numelor liderilor PNȚ și altor deținuți politici supuși regimului de exterminare fizică în celule sinistrei pușcării.
Împreună cu delegația din Vrancea, reprezentată de medicii Ovidiu Chișcop și Vasile Lepădatu, de Petru ITTU și Dorin Paraipan, cărora li s-a alăturat Lilian Ilie, au participat delegații de membri și simpatizanți ai organizațiilor P.N.Ț.Maniu-Mihalache din numeroase județe ale țării, printre care Buzău, Cluj, Ilfov, Maramureș, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, care, din punct de vedere doctrinar, al spiritului creștin-democrat autentic al partidului și al verticalității morale urmează linia Maniu-Mihalache, martiri care au decis fuziunea Partidului Național Țărănesc din Transilvania cu Partidul Țărănesc la data de 10 octombrie 1926.
Cu această ocazie, s-a adus un pios omagiu eroilor și martirilor neamului, evocându-se suferințele tinerilor pe câmpurile de luptă, în vreme de război împotriva dușmanilor țării, precum și chinurile suportate de martirii neamului în închisori și lagăre de muncă, pe motive politice provocare de propriul stat, vorbitorii exprimându-și dorința ca asemenea barbarii să nu se mai întâmple niciodată.
În astfel de împrejurări comemorative, recursul la Istorie este unul necesar. Iar Istoria (unica deținătoare a Adevărului) ne spune că imediat după preluarea puterii politice de către Guvernul Petru Groza, la 6 martie 1945, în întreaga țară sa fost instituit un regim de teroare împotriva partidelor istorice, cu prioritate a P.N.Ț., a elitelor intelectuale și a clerului ortodox și greco-catolic (în mod deosebit). Procese politice au început încă din luna mai a anului 1945, împotriva scriitorilor și ziariștilor, dar au căpătat amploare după desfășurarea alegerilor legislative din 19 noiembrie 1946 câștigate în fapt de PNȚ însă falsificate în mod grosolan de B.P.D. (bloc al partidelor așa-zis democratice), cu sprijinul consilierilor militari sovietici infiltrați în toate ministerele. Astfel, între anii 1945-1964, pe teritoriul țării au fost înființate noi locuri de detenție, numărul acestora ajungând la 44 de pușcării și 72 de lagăre de muncă forțată în care au fost aruncați mii de oameni împotriva cărora au fost înscenate procese fără dovezi faptice.
Asemenea procese au fost înscenate întregii conduceri a Partidului Național Țărănesc, care a și fost scos în afara legii. Iuliu Maniu a ajuns în închisoarea de la Sighet unde a și murit, la data 5 februarie 1953, iar Ion Mihalache a încăput pe mâinile comandantului sadic Alexandru Vișinescu, la Râmnicu Sărat, încetând din viață la data de 5 februarie 1963 în celula cu nr. 33.
De menționat că în vremea în care criminalul ofițer Vișinescu s-a aflat la conducerea penitenciarului din Rm. Sărat, numai 5 deținuți din cei 39 plasați în celulele singurătății au mai ieșit vii, fiind salvați de apariția Decretului de amnistiere a deținuților politici intrat în vigoare în anul 1964.
Dintre cei trei lideri marcanți ai PNȚ, Corneliu Coposu a suportat cea mai lungă perioadă de detenție: 17 ani de lipsire de libertate și trecut prin 11 pușcării, din care 8 ani a pătimit la Rm. Sărat, pușcărie numită și „Închisoarea tăcerii” pentru că deținuții erau supuși unui regim de izolare totale, care și cum ar fi aruncați, singuri, într-o groapă adâncă de unde nu se auzea nici un semn de viață!