Ioan Lascăr: „Unitatea de arşi de la Spitalul Floreasca este funcţională, personalul s-a pregătit în Franţa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Lascăr FOTO Adevărul

Prima unitate de elită pentru bolnavii cu arsuri grave din România şi-a început activitatea, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce personalul medical a fost instruit în Franţa. Salarizarea şi banii alocaţi sănătăţii în Franţa fac diferenţa între cele două sisteme sanitare, nu pregătirea personalului, spun medicii români care s-au instruit la Paris.

„Acum avem 12 persoane care se instruiesc la Paris,  Bordeaux şi Lille. Ultima echipă, adică alţi opt, vor fi la Bordeaux şi Lille. Acum, secţia pentru mari arşi este funcţională, are şase paturi, în loc de cinci, câte au fost prevăzute iniţial. Nu avem pacienţi încă. Internarea în această secţie se face aşa cum este în toată lumea, după criterii foarte bine stabilite, trecute într-o listă cu caracter de lege pentru personal", a explicat profesorul Ioan Lascăr pentru news.ro.

Medicul a mai spus că secţia este folosită doar pentru bolnavii arşi grav, fiind estimate, la nivel naţional, aproximativ 200 de cazuri pe an.

Următoarele unităţi de genul celei care funcţionează la Floreasca ar urma să fie înfiinţate la Iaşi, Târgu Mureş, Cluj şi Craiova, care vor fi spitale regionale, a explicat medicul.

"Aceste spitale noi vor avea inclusă şi o secţie pentru marii arşi. La Timişoara este un spaţiu, în Casa Austria, care ar putea fi amenajat în acest an", a mai spus profesorul Ioan Lascăr. 

El a precizat că de 15 ani aşteaptă ziua în care secţia de la Floreasca să devină funcţională.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”