Întrebări, în zorii unei lumi noi

impresia că le-am tras iarăşi o cacealma de mare clasă. Nimic mai fals. Lucrurile mari nu se construiesc pocnind din degete. Edificiile solide nu se ridică prin lovituri de maestru. Se zidesc

impresia că le-am tras iarăşi o cacealma de mare clasă.
Nimic mai fals. Lucrurile mari nu se construiesc pocnind din degete. Edificiile solide nu se ridică prin lovituri de maestru. Se zidesc temeinic, cu arhitecţi vizionari, cu ingineri inventivi dar siguri pe calculele lor, cu administratori scrupuloşi, cu şefi de echipă mereu atenţi, cu muncitori disciplinaţi. Nu am ştiut să-i adunăm şi să-i punem la treabă pentru a aşeza în operă proiectul viitoarei Românii europene.
Să privim cu coada ochiului la poveştile de succes ale colegilor noştri de Uniune. Spania s-a specializat în atragerea de fonduri europene. Spaniolii care vin azi în România spun că îşi recunosc ţara de acum 20 de ani, pe când intra în ceea ce se numea pe atunci Comunitatea Europeană. Spania este azi o ţară nouă, construită cu banii din programele comunitare, atraşi în mod inteligent de o administraţie bine pregătită. Irlanda, "tigrul celtic", a investit masiv în educaţie şi acum culege roadele. Din unul dintre cei mai săraci membri ai comunităţii, a devenit, în mai puţin de două decenii, cel mai dinamic. Ciprioţii, cu recunoscutul lor spirit antreprenorial, s-au priceput ca nimeni alţii să-şi cultive poziţia de placă turnantă între Orient şi Occident. Ei găzduiesc pe micuţa lor insulă firme şi investitori din Orient care dobândesc astfel certificat european. Şi s-au mai gândit la ceva: investesc în centre de cercetare, finanţate din programe europene, în care pun la treabă savanţi din Europa de Est, din Rusia cu precădere.
Există soluţii şi, gândind în spirit pozitiv, orice problemă poate fi transformată într-o oportunitate. România are un sector privat în plină ascensiune, dar are mare nevoie de o administraţie publică mai eficientă.
Odată intrată în Uniunea Europeană, o poate "importa" din Spania, de exemplu, dacă tot nu a fost în stare să-şi construiască una autohtonă, până la data aderării. Şi mai are nevoie de o soluţie inteligentă, pentru a pune la treabă banii proveniţi din principalul nostru produs de export: munca în străinătate.
Doar nu putem rămâne la infinit un exportator de mână de lucru ieftină! Numai că, pentru asta, avem nevoie de un plan şi de voinţa comună de a-l atinge. Păcat că oamenii care au condus România nu au vorbit destul despre toate acestea, înainte de aderare. Măcar acum să o facă, în ceasul al treisprezecelea!