Interzicerea fumatului în toate spaţiile publice închise se votează săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect care prevede interzicerea fumatului în toate spaţiile publice închise a fost aprobat, marţi, de Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor, iar săptămâna viitoare va fi votat în plenul Parlamentului, potrivit mişcării civice Coaliţia România Respiră, ai căror reprezentanţi au participat astăzi la discuţiile din comisie.

Fumatul ar putea fi înterzis în toate spaţiile publice închise, dacă Parlamentul adoptă săptămâna viitoare un proiect iniţiat în 2011. 

Singura excepţie este zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, unde se vor amenaja spaţii doar pentru fumat, unde nu vor fi permise activităţi de alimentaţie publică.

Dacă Parlamentul va adopta proiectul săptămâna viitoare, fumatul şi utilizarea ţigărilor electronice vor fi interzise în orice loc de joacă şi spaţii destinate copiilor, închise sau deschise. De asemenea, se interzice complet fumatul în instituţiile medicale, de învăţământ, de stat şi private, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.

În plus, în unităţile în care se comercializează produse din tutun va fi interzisă afişarea acestora în locurile de trecere obligatorie, cum sunt casele de marcat.

Posturile publice de radio şi televiziune vor pune la dispoziţia ONG-urilor cu activitate în domeniul reducerii consumului de tutun spaţiu de emisie de 30 de minute pe săptămână pentru educaţie pentru prevenirea consumului de tutun. Va exista o unitate unică de control şi anume Poliţia Locală.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi