Intervenţie chirurgicală în premieră pentru pacienţii cu boală cardiacă ischemică, într-un spital privat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou tip de intervenţie chirurgicală la inimă va fi realizată în premieră în România, într-un spital privat. Costul unei astfel de operaţii poate ajunge la 30.000 de euro, potrivit cardiologului intervenţionist Dan Deleanu.

Noua tehnică îmbunătăţeşte funcţia cardiacă, scade complicaţiile asociate şi creşte calitatea vieţii. MitraClip, o tehnică minim invazivă, este utilă în cazul pacienţilor care suferă de boli cardiace ischemice sau non-ischemice, anunţă Agerpres.

„MitraClip este un cateter ghid şi conţine la capătul său clipul şi permite delivrarea lui la nivelul foiţelor valvei mitrale. Clipul are două braţe, fiecare cu o porţiune centrală care prin unire facilitează unirea celor două foiţe ale valvei”, a explicat medicul Dan Deleanu, potrivit căruia în timpul intervenţiei i se injectează substanţă de contrast pacientului.

El a arătat că medicul intervenţionist efectuează mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza vena femurală, iar la acest nivel se va introduce o teacă, ulterior pe teacă se va introduce un cateter-ghid până la nivelul atriului drept.

Pe aceeaşi temă:

Intervenţie în premieră pentru bolnavii cu fibrilaţie atrială. Pacient: „În acele momente de panică, inima bate ca un motor în trei timpi, cu patru pistoane!”

Un bărbat de 56 de ani care suferea de fibrilaţie atrială a fost supus unei intervenţii în premieră, medicii de la un spital privat din Capitală montându-i un dispozitiv special care împiedică formarea de cheaguri. Velcovici Schmidt, care risca să facă, printre altele, chiar şi comoţie cerebrală, a fost nevoit să plătească 10.000 de euro din propriul buzunar pentru procedură.

Dr. Dan Deleanu, medicul care operează inimile bebeluşilor fără să lase cicatrice

Aproximativ 1.000 de copii se nasc anual în România cu malformaţii ale inimii care le pun viaţa în pericol. Dr. Dan Deleanu, medic cardiolog intervenţionist, a fost în studioul Adevărul Live să explice cum pot fi tratate defectele cardiace congenitale la bebeluşi, în primele ore după naştere, sau la adulţi, fără să rămână cicatrice şi fără anestezie generală.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”