INS: În 2016 în sistemul de sănătate erau 57.300 de medici, ceea ce înseamnă un medic la 345 de pacienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sistemul de sănătate avea în 2016 57.300 de medici, aceasta însemnând că unui medic i-au revenit în medie 345 de pacienţi

Sistemul de sănătate avea în 2016 57.300 de medici, aceasta însemnând că unui medic i-au revenit în medie 345 de pacienţi,

Pe lângă cei 57.300 de medici, în sistemul de sănătate mai sunt 16.400 de medici  dentişti,  17.200 de  farmacişti, 137.200 de amgajaţi reprezentând personal cu pregătire sanitară medie şi  66.300  reprezntând personal  sanitar  auxiliar. 

Structura  personalului  sanitar  este  preponderent  feminină, ponderea femeilor în rândul medicilor şi  al  medicilor  dentişti  fiind  de  peste  două  treimi, iar în rândul farmaciştilor de 90,0%.  

Conform INS, cele  mai  multe  cabinete  de  medicină  de  familie  au  funcţionat  în  mediul  urban,  6.700  de cabinete  comparativ  cu  4.600 de  cabinete în mediul rural. De altfel, din  totalul  medicilor,  21,5%  au  fost  medici  de  familie,  aproape  două  treimi  dintre  aceştia   desfăşurându‐şi activitatea în mediul urban.  

În  timp  ce  în  mediul  urban  au  funcţionat 10.400 de cabinete  medicale  independente  de  specialitate, în  mediul rural numărul acestora a  fost de  27,2  ori  mai  mic,  respectiv,  de  numai 381 de cabinete.   În  consecinţă,  numărul  de  locuitori care  au revenit  unui  cabinet  medical  independent  de  specialitate  a  fost  de  23,4  ori  mai  mare  în  mediul rural, faţă de mediul urban.   În anul 2016, la 10.000 de locuitori în mediul rural  au  revenit  numai  0,4  cabinete  medicale  independente  de  specialitate  comparativ  cu  9,8 cabinete în mediul urban, precizează INS. 

"În  anul  2016,  discrepanţele  pe  medii  de  rezidenţă  privind  asigurarea  populaţiei  cu  personal  medical  sunt  evidenţiate  de  numărul mai  mare  de  locuitori  care  au  revenit  unui  cadru medico‐sanitar,  astfel:  în mediul  rural  au  revenit  de  7,9  ori  mai  mulţi  locuitori  unui  medic, de 6,1 ori mai mulţi locuitori unui medic  dentist şi  de  4,0  ori  mai  mulţi  locuitori  unui  farmacist, faţă de mediul urban", constată INS.

Datele INS mai relevă că anul trecut, în cele aproximativ 570 de spitale au fost internaţi 4,2 milioane de pacienţi, ceea ce înseamnă o durată media de internare de 7,4 zile.

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare