Informare meteo de ger, vânt şi ninsori, începând de duminică dimineaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Informarea intră în vigoare duminică dimineaţă la ora 08.00 FOTO Mediafax

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteorologică de ninsori, ger şi intensificări ale vântului, valabilă în aproape toată ţara, de duminică dimineaţa, de la ora 08.00, până la ora 22.00.

Potrivit meteorologilor, în cursul zilei de duminică va ninge în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în zona montană stratul de zăpadă nou depus va fi mai consistent. În restul teritoriului ninsorile vor fi slabe cantitativ şi se vor semnala pe arii restrânse. Local şi temporar, în vest, sud şi la munte, vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de până la 50 - 55 kilometri pe oră, spulberând zăpada.

Mai mult, ANM precizează că în prima parte a săptămânii care urmează vremea se va răci accentuat. Nopţile vor deveni geroase îndeosebi în centrul şi sudul ţării, temperaturile diurne vor fi predominant negative, iar în regiunile estice vântul va avea intensificări temporare.

Trenuri anulate din cauza vremii

Aproape 20 de trenuri programate în cursul nopţii şi sâmbătă dimineaţă au fost anulate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, potrivit CFR.

Sâmbătă nu vor circula trenurile

IR 1587 şi IR 1588 Bucureşti Nord - Constanţa şi retur

IR 1785, IR 1788 Bucureşti Nord - Piteşti şi retur

IR 1881 Titu – Târgovişte

IR 1780 Piteşti – Titu

IR 1581 şi IR 1582 Bucureşti Nord - Constanţa şi retur, 

IR 1571, IR 1572, IR 1772 Bucureşi Nord - Galaţi şi retur.

La acestea s-au mai adăugat o serie de trenuri Regio, de la Bucureşti la Buzău, Urziceni, Feteşti şi retur, Slobozia, Craiova şi retur, precum şi Târgovişte - Titu şi retur, Făurei - Galaţi, Brăila - Galaţi, Buzău - Făurei şi retur.

Maşini avariate în timpul vijeliei în Capitală

 Pompierii au avut 50 de intervenţii din cauza vijeliei, de vineri seară până sâmbătă dimineaţă, interval în care au fost avariate peste 15 autoturisme, au fost rupte 10 conductoare electrice şi au căzut bucăţi din 16 imobile, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a precizat că intervenţiile de vineri seară până sâmbătă la ora 6.00 au vizat, printre altele, îndepărtarea unor copaci căzuţi pe autoturisme sau pe carosabil (20 de intervenţii), dar şi a unor elemente de construcţie desprinse de la case şi blocuri (16 intervenţii).

Angajaţii ISU Bucureşti au mai intervenit în cazul a 10 conductoare electrice sparte şi a patru stâlpi de electricitate rupţi.

Citiţi şi:

Aproape 20 de trenuri au fost anulate din cauza condiţiilor meteo

Aproape 20 de trenuri programate în cursul nopţii şi sâmbătă dimineaţă au fost anulate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, potrivit CFR.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare