INFOGRAFIE Recensământ 2011. Cei mai mulţi credincioşi români trăiesc în oraşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai mulţi locuitori ai României sunt de religie ortodoxă, însumând peste 16 milioane de credincioşi. Următoarele religii din ţara noastră, în ordinea numărului de credincioşi sunt: catolică, reformată şi penticostală.

Asta potrivit rezultatelor ultimului Recensământ din 2011, care a arătat, de asemenea, că indiferent de religia la care au aderat, femeile sunt mai credincioase decât bărbaţii. Cifrele oficiale arată însă că trendul s-a schimbat şi că persoanele din mediul rural sunt mai puţin credincioase decât cele din mediul urban. Astfel, din totalul credincioşilor ortodocşi, peste 8 milioane locuiesc la oraş, spre deosebire de cei 7.6 milioane care locuiesc la sate.

Sociologul Alfred Bulai este de părere însă că nu a devenit dintr-odată populaţia urbană mai credincioasă decât cea care locuieşte în mediul rural, această diferenţă fiind explicată de populaţia mai redusă de la sat, precum şi de migraţia peste hotare a persoanelor din mediul rural.

„Populaţia urbană a crescut în principal, iar rata migraţiei a fost întotdeauna mai mare la sate, astfel că recenzorii nu au reuşit să discute decât cu o parte din populaţia rurală. Faţă de cei care locuiesc la oraşe, cei din mediul rural pleacă la muncă în străinătate în număr mult mai mare. Asta înseamnă enorm. Sigur că, dată fiind situaţia, cifrele absolute vor arăta că au rămas mult mai puţini credincioşi la sate”, explică sociologul.

Cei mai mulţi ortodocşi se află în Prahova

Cea mai mare comunitate de credincioşi ortodocşi se află în judeţul Prahova, unde locuiesc 711.117 credincioşi, dar şi în Iaşi şi Dolj.

Când vine însă vorba de catolici, cei mai mulţi sunt în judeţele Harghita şi Satu-Mare, dar şi în Bacău şi Neamţ. Asta pentru că etnicii germani şi cei maghiari sunt preponderent adepţi ai acestei religii şi sunt mai numeroşi în aceste regiuni. Potrivi rezultatelor ultimului Recensământ, în România mai locuiesc 870.774 de catolici.

Cea de-a treia religie din ţara noastră, după numărul de credincioşi este cea reformată, cu 600.932 de adepţi.

Majoritatea acestora sunt etnici maghiari, locuind preponderent în Mureş, Harghita şi Covasna, dar şi în judeţele Cluj şi Bihor. Deşi cele mai multe persoane de etnie romă au trecut la religia ortodoxă, o parte sunt devotaţi bisericii penticostale. Cei mai mulţi dintre aceştia locuiesc în judeţele Mureş şi Bihor, unde există de altfel o comunitate importantă de romi.

Totodată, în judeţul Contanţa trăiesc cei mai mulţi dintre musulmanii din România, aici fiind cea mai mare comunitate de turci şi tătari. La Recensământ au fost înregistrate în total 64.337 de persoane de religie musulmană.

Citeşte şi:

INFOGRAFIE Recensământ 2011. România, ţara văduvelor şi a copiilor „căsătoriţi“

INFOGRAFIE Recensământ 2011. Nivelul de educaţie al populaţiei României: 245.000 de cetăţeni sunt analfabeţi

INFOGRAFIE Recensământ 2011. Topul celor mai populate judeţe

Recensământ 2011. România, ţara copiilor „căsătoriţi“

Recensământ 2011. Orăşenii se mută la sate, iar bucureştenii în Ilfov

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"