Începe vânătoarea de maşini înmatriculate în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşinile înmatriculate în alte state vor putea fi conduse şi în România

Şoferii români vor putea conduce în ţară autovehiculele înmatriculate în alte state, precum Bulgaria, Italia sau Spania, doar timp de 90 de zile de la data semnării contractului de vânzare - cumpărare a maşinii.

Proiectul de lege care prevede această măsură a fost avizat ieri de guvern şi urmează să fie trimis Parlamentului spre aprobare.  „Aceste maşini înmatriculate în alte state vor avea dreptul să circule 90 de zile într-un an pe teritoriul României, de la momentul la care cetăţeanul român intră în posesia autovehiculului, practic, de la emiterea actului de vânzare-cumpărare a maşinii. Unii vor fi tentaţi să îşi reînnoiască acest contract, la sfârşitul termenului de 90 zile, dar maşinile vor fi luate în evidenţă", a declarat, la Guvern, şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă.

Potrivit proiectului de lege, proprietarii de maşini care vor depăşi termenul de 90 de zile vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 560 şi 1.420 de lei, în funcţie de gravitatea contravenţiei, şi reţinerea certificatului şi a plăcuţei de înmatriculare. Statisticile Poliţiei Rutiere arată că pe şoselele din România circulă aproximativ 19.800 de maşini înmatriculate în Bulgaria şi peste 25.500 de autovehicule înscrise în circulaţie în Italia, Spania şi Marea Britanie. Măsura nu îi va afecta însă pe românii care conduc maşini înmatriculate pe firme cu sediul în Bulgaria şi pe cei care au rezidenţă în ţara vecină. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!