Încă un sirop de tuse a fost retras de la vânzare în România, după Eurespal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul

Un al doilea sirop de tuse a fost retras de la vânzare din România. E vorba de siropul Epistat, care are aceeaşi substanţă activă ca şi Eurespal medicamente şi sirop, retrase săptămâna trecută din farmacii. Potrivit Agenţiei Medicamentului, produsele pot provoca aritmii cardiace şi tulburări de ritm cardiac.

Medicamentul Epistat, retras de pe piaţă, era folosit pentru tratarea tusei şi expectoraţiei atât la adulţi cât şi la copiii de peste 2 ani. Mai multe studii au arătat că fenspirida, substanţa activă, poate provoca tulburări ale ritmului cardiac.

De ce s-a făcut retragerea Eurespalului

„Ultimul studiu a arătat că există o predispoziţie către aritmii, dar asta nu înseamnă că ele şi apar. Probleme au apărut la doar cinci pacienţi, deşi Eurespalul este folosit de 40 de ani în Europa. Însă, conform legislaţiei, firma producătoare a informat atât autorităţile naţionale cât şi Agenţia Europeană a Medicamentului pentru includerea în prospect a acestor precauţii. În momentul în care un medicament este comercializat pe piaţă şi se constată că, pe lângă precauţiile care se regăsesc deja în prospectul produsului, mai apar şi altele, există obligaţia de a completa prospectul”, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul Gindrovel Dumitra, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familie (SNMF). 

Potrivit acestuia, pacientul resimte aritmiile cardiace ca pe nişte palpitaţii, zbateri sau bătăi neregulate ale inimii. „Uneori, pacientul spune că simte un nod în gât, care se tot mişcă. Sunt diverse interpretări la cele mai multe dintre aritmii, ele sunt câteodată neperceptibile”, a completat medicul de familie. 

Ce se va da în loc de Eurespal

Eurespalul se adresa unor afecţiuni acute şi nu cronice. „Tocmai din acest motiv nu e suficient timp pentru instalarea aritmiilor. Este un medicament folosit, ajută pacienţii cu viroze respiratorii, reducând inflamaţia la nivelul arcului traheobronşic în condiţiile în care antiinflamatoarele obişnuite au acţiune în tot organismul, adică blochează inflamaţia în tot corpul. Eurespal este selectiv”, a precizat medicul. 

Acesta a adăugat că în loc de Eurespal pacienţilor li se vor administra simptomatice antitusive şi antiinflamatoare sistemice, respectiv Nurofen, Ibuprofen, Algocalmin, Paracetamol.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată