Încă trei bebeluşi duşi la operaţii în străinătate de Asociaţia „Blondie”. Asociaţia are nevoie de sprijin pentru a salva cât mai multe vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Asociaţia “Blondie” a dus, luni,  26 octombrie, la tratament în străinătate, cu un avion închiriat, trei bebeluşi cu vârsta între 13 zile şi 6 luni, cu afecţiuni cardiace, pentru operaţii pe cord la Clinica San Donato din Milano. Acesta este cel de-al douăzecilea zbor realizat de asociaţie în acest an. Cu cele 20 de zboruri în 2020 au fost transportaţi 28 de copii şi trei adulţi din şi spre Italia, Germania, Elveţia, Austria, Franţa şi Spania.

Bebeluşii, transportaţi la Milano în stare critică

Toţi cei trei copii duşi azi la Milano sunt în stare critică, intubaţi şi ventilaţi mecanic şi nu ar fi putut fi transportaţi altfel. Copiii sunt însoţiţi de trei medici, între care dr. Cătălin Cârstoveanu, şeful Secţiei de Terapie Intensivă Nou-Născuţi a Spitalului Marie Curie. La întoarcere va fi adus în ţară un alt bebeluş, în vârstă de o lună şi jumătate, care a fost deja operat la Milano, el fiind dus acolo tot de asociaţie, cu avionul, în urmă cu o lună. 

Conform declaraţiilor doctorului Cârstoveanu, de la începutul anului, 30 de nou-născuţi au murit pe lista de aşteptare a secţiei de terapie intensivă pe care o conduce. 

“Când am lansat asociaţia anul trecut nu am visat vreodată că vom ajunge în situaţia de a realiza zboruri medicale, zboruri care fac diferenţa între viaţă şi moarte. În martie anul acesta, în timpul lock-down-ului, au ajuns la noi nişte părinţi disperaţi al căror copil urma să fie externat dintr-un spital din Italia şi nu existau zboruri cu care să se întoarcă acasă. Am decis să ajutăm atunci şi nu ne-am mai oprit. Costul total al curselor aeriene efectuate până în prezent este de circa 255.000 euro, cei mai mulţi bani provenind din donaţii individuale. Săptămâna aceasta vom realiza trei astfel de zboruri şi, chiar dacă nu ştim acum cu ce o sa le plătim, nu ne dăm bătuţi, la fel cum nici aceşti copii şi părinţi nu se lasă învinşi de boală”, spune Adelina Toncean, fondatoarea Asociaţiei „Blondie”. 

După izbucnirea pandemiei de coronavirus, Asociaţia “Blondie” a început să aducă acasă, cu avioane închiriate, copiii rămaşi blocaţi în spitale din Europa din cauza suspendării curselor aeriene de linie. Primul zbor a fost în data de 27 martie, din Milano, iar ulterior asociaţia a dus cu avionul în străinătate copii care aveau nevoie de intervenţii medicale urgente, ce nu puteau fi făcute în România. 

Despre Asociatia „Blondie”

Asociaţia “Blondie” s-a înfiinţat în iunie 2019 pentru a oferi o şansă la viaţă copiilor bolnavi şi singuri. Totul a pornit de la Cristi, un băieţel blond, abandonat în spitalul din Constanţa. Alintat Blondie, Cristi era grav bolnav, având o malformaţie cardiacă în care două artere mari erau inversate. Şansa lui la viaţă a fost un articol în ziarul “Ziua”, cu titlul “Micuţul Cristi are nevoie de o operaţie la Cluj”. Atunci, Adelina Toncean, care mai târziu avea să fondeze asociaţia, a ştiut că va fi copilul ei. La vârsta de doi ani, Cristi a fost luat în plasament şi timp de 11 ani el nu a trăit ca un copil bolnav. În 25 octombrie 2014 Blondie a murit la 13 ani şi jumătate pentru că operaţia care trebuia sa ii salveze viaţa nu s-a făcut la timp. 

Pentru copiii ca el, asociaţia a creat un cadru etapizat, care să rezolve cele mai importante probleme ale copiilor cu afecţiuni grave abandonaţi în spitale: 

1. Monitorizare prenatală a gravidelor în risc social pentru identificarea la timp a nou-născuţilor cu afecţiuni grave (Caravana Blondie) .

2. Crearea unei soluţii mobile pentru identificarea în maternitate a nou-născuţilor cu afecţiuni grave în risc de părăsire sau părăsiţi de părinţi (BlonTHE APP).

3. Crearea unui program de voluntariat în spital pentru copiii internaţi singuri (Şi eu sunt Blondie). 

4. Crearea unui centru de recuperare medicală postspitalizare pentru copiii cu afecţiuni grave în risc social (Căsuţa Blondie).

Pentru a-şi continua misiunea, Asociaţia “Blondie” face apel la solidaritate şi generozitate, donaţiile fiind esenţiale pentru a transporta în străinătate cât mai mulţi copii ca să le salveze viaţa. 

RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – LEI

RO34 INGB 0000 9999 0909 6765 – EURO

Mai multe detalii la www.asociatia-blondie.ro 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală