În ultimele 24 de ore au fost vaccinate cu prima doză aproape 2.000 de persoane, din care 760 de copii cu vârsta între 5 şi 11 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 8.069.534Foto shutterstock

Peste 11.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care aproape 2.000 cu prima doză, 760 fiind copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani , cu vaccinul Pfizer pediatric, a anunţat, duminică, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Potrivit CNCAV,  în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 11.291 de persoane, din care 1.888 de persoane au primit prima doză de ser sau doza unică de vaccin produs de Johnson & Johnson.  

760 de copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani au primit prima doză de vaccin Pfizer pediatric. 

Alte 7.514 de persoane au primit doza a treia / doza de rapel, în cazul vaccinului Johnson & Johnson.  

În perioada menţionată, au fost raportate şapte reacţii adverse, dintre care patru la vaccinul Pfizer şi câte una la cel de la Moderna, cel de la Johnson & Johnson, dar şi la vaccinul pediatric de la Pfizer. 

Alte 131 de reacţii adverse sunt în curs de investigare; nu au fost raportate cazuri severe.

Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 8.069.534, din care 7.975.524 cu schema completă. Până în prezent, 2.378.109de persoane s-au vaccinat cu doza a treia / doza de rapel.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”