În ciuda excesului de internări, numărul de paturi din spitalele româneşti va scădea constant în următorii doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda faptului că tot mai mulţi români se internează în spitalele de stat, Ministerul Sănătăţii (MS) va reduce treptat numărul de paturi din unităţile sanitare. Astfel, numărul total de paturi aprobat la nivel naţional în 2014 este de 120.950, în timp ce pentru anul 2015 numărul acestora va scădea la 119.950. Aşa prevede un proiect de hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică de MS.

Potrivit documentului, la nivelul anului 2016, numărul total de paturi din spitalele publice din România va fi de 118.950. 

Concret, în nota de fundamentare se arată că pentru anii 2015 şi 2016 se propune o scădere cu câte 1.000 de paturi, astfel încât să fie atins indicatorul de 4,8 paturi acute la 1.000 de locuitori, atingând astfel media la nivel european, dar şi ţinta asumată de România în cadrul acordurilor cu Banca Mondială. 

Peste 2.000 de paturi, reduse în 2014 

„În anul 2014 se propune o reducere cu 2.177 a numărului total de paturi aprobat la nivel naţional echivalent cu numărul de paturi aprobate pentru pacienţii care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate şi numărul de paturi din penitenciarele spital”, se arată în document. 

Numărul total de paturi la nivel naţional include paturile din secţiile de spitalizare continuă pentru afecţiuni acute, respectiv pentru afecţiuni cronice, paturile din sanatorii şi preventorii.

Pe aceeaşi temă:

Numărul de paturi din Spitalul Judeţean de Urgenţă s-ar putea reduce în acest an

Întrucât reprezentanţii Ministerului Sănătăţii doresc diminuarea cheltuielilor prin tratarea cât mai multor bolnavi în ambulatoriul de specialitate, numărul de paturi din spitale s-ar putea reduce în acest an. Astfel, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Râmnicu Vâlcea ar putea funcţiona cu mai puţin de 1197 de paturi, iar foarte mulţi bolnavi nu vor mai beneficia de internare continuă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026